Știri importante

Publicat în

📌 La primul punct al ordinii de zi, domnul director general Dan Stoica a prezentat activitatea desfăşurată de Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Bacău la nivelul Compartimentului Concedii Medicale pe anul 2022, cu privire la eliberarea concediilor medicale cu respectarea legislaţiei în vigoare, punând accent pe evoluţia numărului de certificate medicale şi a zilelor de concediu medical acordate […]

Publicat în

📌 Instituția Prefectului – Județul Bacău a convocat, în 25 aprilie, o şedință de lucru – la sediul Inspectoratului Şcolar Județean – cu autoritățile abilitate și cu cei aproximativ 70 de directori & directori adjuncți de la instituţiile de învăţământ din municipiul Bacău. Şedința a avut ca temă combaterea consumului şi distribuirii de substanțe interzise în mediul educațional din oraş. […]

Publicat în

Astăzi, 11 aprilie 2023, la sediul Intituţiei Prefectului Judeţul Bacău, a avut loc întâlnirea pentru semnarea contractului de servicii pentru actualizarea Studiului de fezabilitate, proiectare, asistenţă tehnică şi pregătirea documentaţiilor de atibuire aferente proiectului „Închidere şi reabilitare depozit de deşeuri industriale periculoase de fosfogips Sofert, Bacău”. Evenimentul prilejuit de semnarea contractului a fost găzduit de prefectul judeţului Bacău, domnul Lucian […]

Publicat în

Ministerul Mediului a anunţat data la care începe înscrierea persoanelor fizice – 5 mai 2023 pentru noua sesiune a programului Casa Verde Fotovoltaice, anul acesta bugetul pentru program fiind majorat la 3 miliarde de lei. Persoanele fizice pot obține 25.000 de lei de la stat pentru a produce singuri energie verde. Înscrierea instalatorilor în programul Casa Verde, care prevede finanţări […]

Publicat în

În prezența secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, domnul Gabriel Bunduc, a președintelui Consiliului județean Bacău, domnul Valentin Ivancea, a reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, doamna Cristina Nica și domnul Nicolae Cizmaru, prefectul județului Bacău, Lucian-Gabriel Bogdănel, a condus întâlnirea de lucru cu tema executarea exproprierilor pentru sectoarele de autostradă Focşani – Bacău & Bacău – Paşcani. […]

Publicat în

👮🏻‍♂️Domnul prefect al Judeţului Bacău Lucian Bogdănel a participat astăzi, 3 aprilie 2023, la festivităţile pentru marcarea Zilei Jandarmeriei Române (173 ani), organizate în comun, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, alături de de jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău. 👉🏻Cu ocazia aniversării celor 173 de ani, a fost desfăşurată o manifestare festivă în cadrul căreia opt […]

Publicat în

Instituția Prefectului județului Bacău a aprobat prin Ordin calendarul distribuirii pachetelor cu produse alimentare către persoanele defavorizate din județul Bacău, beneficiare ale Programului Operațional Ajutorarea persoanelor Defavorizate (POAD), în cadrul tranşei a VI-a. ✅În perioada 23 – 31 martie, la nivelul județului Bacău au fost recepționate un număr de 63.512 pachete cu produse alimentare. 📍Luni, 03.04.2023, a fost emis Ordinul […]

Publicat în

❗️S-au finalizat lucrările de consolidare a malului râului Trotuş, prilej cu care prefectul judeţului Bacău – Lucian Bogdănel, a vizitat obiectivul se investiții alături de primarul comunei – Silviu Tinei, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău – Valentin Ivancea, diretorul ABA Siret Bacău – Relu Adam şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bacău – Gelu Panfil. 👉🏻 Oficialii administrativi au inspectat lucrările defăşurate la […]

Publicat în

La sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bacău, în data de 21.03.2023, a avut loc o întâlnire de lucru în contextul înmulţirii, în ultima perioadă, a cazurilor de depozitare neconformă a unor cantităţi importante de deşeuri provenite din constructii sau demolarări, precum şi de gestionarea deşeurilor periculoase. Urmare a acestor cazuri, autoritățile au aplicat sancţiuni cu amenda de 50.000 lei şi […]

Publicat în

🌳Instituţia Prefectului – judeţul Bacău a organizat astăzi, 10.03.2023, la iniţiativa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), o întâlnire de lucru pentru a oferi noi informaţii şi detalii potenţialilor beneficiari cu privire la Campania Naţională de Împăduriri 2022-2026, finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). 📍Şedința de lucru a fost prezidată de domnul prefect Lucian Bogdănel, alături de […]