Mecanismul de raportare a încălcărilor legii

Mecanismul de raportare a încălcărilor Legii nr. 361/2022

Ce se înțelege prin expresia „încălcări ale legii” ?
Prin sintagma „încălcări ale legii”, înțelegem acele fapte care constau într-o acțiune sau inacțiune, care constituie nerespectări ale dispozițiilor legale prevăzute la art. 3 din Legea nr. 361/2022 și privesc domenii cum ar fi:

  • achizițiile publice;
  • serviciile, produsele și piețele financiare, prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului;
  • siguranța și conformitatea produselor;
  • siguranța transportului;
  • protecția mediului;
  • protecția radiologică și siguranța nucleară;
  • siguranța alimentelor și a hranei pentru animale, sănătatea și bunăstarea animalelor;
  • sănătatea publică;
  • protecția consumatorilor;
  • protecția vieții private și a datelor cu caracter personal și a securității rețelelor și sistemelor informatice.

Totodată, acestea privesc și:

  • încălcări care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene (cum sunt menționate la art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cum sunt detaliate în măsurile relevante ale Uniunii Europene);
  • încălcări referitoare la piața internă (menționate la art. 26 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), inclusiv încălcări ale normelor Uniunii Europene în materie de concurență și de ajutoare de stat, precum și încălcări referitoare la piața internă în ceea ce privește actele care încalcă normele privind impozitarea societăților sau mecanismele al căror scop este obținerea unui avantaj fiscal ce contravine obiectului sau scopului dreptului aplicabil în materie de impozitare a societăților, ce reprezintă abateri disciplinare, contravenții sau infracțiuni, sau care contravin obiectului sau scopului legii.

Care sunt persoanele cărora li se aplică prevederile Legii nr. 361/2022?
 Art.2 din Legea nr.361/2022
“Prezenta lege se aplică persoanelor care efectuează raportări și care au obținut informațiile referitoare la încălcări ale legii, într-un context profesional. In categoria acestor persoane intră, cel puțin, următoarele:

  • lucrătorii;
  • persoanele care desfășoară o activitate independentă, în înțelesul 49 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
  • acționarii și persoanele care fac parte din organul de administrare, de conducere sau de supraveghere al unei întreprinderi, inclusiv membrii neexecutivi ai consiliului de administrație, precum și voluntarii și stagiarii remunerați sau neremunerați;
  • orice persoană care lucrează sub supravegherea și conducerea persoanei fizice sau juridice cu care s-a încheiat contractul, a subcontractanților și a furnizorilor acesteia.
  • Prezenta lege se aplică și persoanelor ale căror raporturi de muncă nu au început încă și care efectuează raportări prin intermediul canalelor de raportare interne sau externe sau divulgă public informații privind încălcări ale legii obținute în timpul procesului de recrutare sau altor negocieri precontractuale sau în cazul în care raportul de muncă sau raportul de serviciu a încetat.
  • Prezenta lege se aplică, de asemenea, persoanelor care raportează sau dezvăluie public informații privind încălcări ale legii în mod anonim.”

Care sunt condițiile instituite de lege pentru a beneficia de protecție?
Art. 20 din Legea nr.361/2022
Condiții:
(1) Pentru a beneficia de măsurile de protecție, avertizorul în interes public trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții:

  1. să fie una dintre persoanele care efectuează raportări potrivit prevederilor 2 alin. (1) și care a obținut informații referitoare la încălcări ale legii într-un context profesional;
  2. să fi avut motive întemeiate să creadă că informațiile referitoare la încălcările raportate erau adevărate la momentul raportării;
  3. să fi efectuat o raportare internă, o raportare externă sau o divulgare publică.
    • Pentru a beneficia de măsurile reparatorii, avertizorul în interes public trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute la alin. (1), precum și condiția ca represaliile să fie consecința raportării efectuate.
    • Măsurile prevăzute de prezentul capitol se aplică și:
  4. facilitatorilor;
  5. persoanelor terțe care au legături cu avertizorul în interes public și care ar putea să sufere represalii într-un context profesional, cum ar fi colegi sau rude ale acestuia;
  6. persoanelor juridice deținute de către avertizorul în interes public sau pentru care avertizorul în interes public lucrează sau cu care are alte tipuri de legături într-un context profesional;
  7. avertizorului în interes public care, în mod anonim, a raportat sau a divulgat public informații referitoare la încălcări, dar este ulterior identificat și suferă represalii;
  8. avertizorului în interes public care efectuează raportări către instituțiile, organele, oficiile sau agențiile competente ale Uniunii Europene ”.

Care sunt datele de contact și intervalul de timp în care persoanele desemnate din cadrul Instituției Prefectului – județul Bacău asigură consilierea persoanelor care intenționează să efectueze o raportare?
Persoanele care intenționează să efectueze o raportare pot solicita Instituției Prefectului – județul Bacău consiliere confidențială cu privire la procedura de raportare, de examinare și de soluționare a raportării prin următoarele modalități:

  • Prin e-mail la adresa: secretariat@prefecturabacau.ro;
  • Prin intermediul serviciilor poștale la adresa: Instituția Prefectului – județul Bacău, str. Marășești nr. 2-4, municipiul Bacău, județul Bacău. Plicul de corespondență va conține mențiunea „In atenția persoanelor desemnate cu primirea si înregistrarea raportărilor de încălcare a legii în cadrul Aparatului Instituției Prefectului – județul Bacău”;
  • Personal, prin prezenta la sediul Instituția Prefectului – județul Bacău, str. Marășești nr. 2-4, municipiul Bacău, județul Bacău, la cererea avertizorului, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 14:00. (Se recomandă efectuarea unei programări prealabile la adresa de e-mail secretariat@prefecturabacau.ro).
    Pentru transmiterea raportării, este necesar să completați declarația și formularul, pe care le regăsiți alăturat.
    Modelul de declarație cuprinzând condiţiile în care avertizorul în interes public este protejat de răspunderea pentru încălcarea confidenţialităţii – format pdf, format editabil.
    Model formular de raportare – format pdf, format editabil.

Care este procedura aplicabilă raportării privind încălcarea legii, inclusiv modul în care poate fi solicitat avertizorului în interes public să clarifice informațiile raportate sau să furnizeze informații suplimentare, termenul pentru a informa avertizorul în interes public, precum și tipul și conținutul informării?

Persoanele care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și în cadrul persoanelor juridice de drept privat, au la dispoziție următoarele modalități de raportare:
Canale interne – în cadrul entităților publice sau private în care își desfășoară activitatea (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. III din Legea nr. 361/2022);
Canale externe – Agenția Națională de Integritate, precum și alte entități publice care, potrivit dispozițiilor legale speciale, primesc și soluționează raportări referitoare la încălcări ale legii, în domeniul lor de competentă (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. IV din Legea nr 361/2022);
Divulgare publică – presă, organizaţii profesionale, sindicale sau patronale, organizaţii neguvernamentale, comisii parlamentare etc. (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. V din Legea nr 361/2022);
Raportarea se face în scris, pe suport hârtie sau în format electronic, prin comunicare la liniile telefonice sau prin alte sisteme de mesagerie vocală, sau prin întâlnire faţă în faţă, la cererea avertizorului în interes public.
Persoana desemnată are obligaţia de a informa avertizorul în interes public referitor la înregistrarea raportării în termen de 7 zile.
În soluţionarea raportării și efectuarea de acţiuni subsecvente, persoana desemnată din cadrul autorităților competente menţine contactul cu avertizorul în interes public, în vederea solicitării de informații suplimentare și informării.
Persoana desemnată din cadrul autorităților competente este obligată să informeze avertizorul în interes public, într-un termen rezonabil, care să nu depăşească 3 luni sau, în cazuri justificate, 6 luni de la primirea raportării, precum și ori de câte ori sunt înregistrate evoluţii în desfăşurarea acţiunilor subsecvente, cu excepţia cazului în care informarea ar putea periclita desfăşurarea acestora.
După finalizarea examinării, persoana desemnată întocmeşte un raport care cuprinde următoarele elemente: prezentarea situaţiei care a făcut obiectul raportării, inclusiv descrierea informaţiilor aduse la cunoştinţa autorităţii competente prin raportarea înregistrată şi, după caz, prin comunicarea către autorităţile, instituţiile publice, alte persoane juridice de drept public vizate, precum şi către persoanele juridice de drept privat, de concluzii şi recomandări care pot cuprinde referiri la eventuale măsuri de protecţie.
Modalitatea de soluţionare se comunică în termen de 5 zile de la finalizarea examinării către avertizorul în interes public şi persoana vizată.

Care este natura acţiunilor subsecvente care pot fi întreprinse în vederea soluţionării raportărilor?
În vederea soluţionării raportării, acţiunile subsecvente sunt reprezentate de orice acţiune întreprinsă de către destinatarul unei raportări interne sau de către autoritatea competentă în vederea soluţionării raportării şi, acolo unde este cazul, a remedierii încălcării raportate.

Care sunt măsurile reparatorii şi modalităţile de asigurare a protecţiei împotriva represaliilor?
În vederea protejării împotriva represaliilor, persoanele prevăzute la art. 2 şi art. 20 alin.(3) din Legea nr. 361/2022 beneficiază de următoarele măsuri:

  • Avertizorul în interes public care efectuează o raportare sau divulgare publică a unor informaţii privind încălcări ale legii nu încalcă dispoziţiile legale sau clauzele contractuale privind divulgarea de informaţii şi nu răspunde pentru raportarea sau divulgarea publică a unor astfel de informaţii, cu condiţia să fi efectuat o raportare sau divulgare publică în condiţiile legii şi să fi avut motive întemeiate să creadă că raportarea sau divulgarea a fost necesară pentru dezvăluirea unei încălcări a legii;
  • Avertizorul în interes public care dobândeşte sau accesează date şi informaţii de care are cunoştinţă în virtutea atribuţiilor de serviciu sau a raporturilor de muncă nu răspunde dacă accesarea sau dobândirea are ca scop raportarea sau dezvăluirea publică a unei încălcări a legii, iar raportarea sau divulgarea publică s-a efectuat în condiţiile legii;
  • Răspunderea avertizorilor în interes public pentru acte sau omisiuni care nu au legătură cu raportarea sau divulgarea publică sau care nu sunt necesare pentru dezvăluirea unei încălcări a legii este supusă dispoziţiilor de drept comun;
  • Nu se poate angaja răspunderea ca urmare a raportărilor sau a divulgărilor publice efectuate în condiţiile legii, în cadrul procedurilor judiciare care vizează încălcări precum încălcarea dreptului la imagine,a dreptului de autor, a secretului profesional, a normelor de protecţie a datelor, divulgarea secretelor comerciale sau acţiunile în despăgubire.

Totodată, acestea au dreptul să invoce respectiva raportare sau divulgare publică pentru a urmări închiderea cauzei, cu condiţia să fi avut motive întemeiate să considere că raportarea sau divulgarea publică a fost necesară pentru dezvăluirea unei încălcări a legii;

  • În cazul în care o persoană raportează sau divulgă public informaţii referitoare la încălcări ale legii şi aceste informaţii includ secrete comerciale, o astfel de raportare sau divulgare publică este considerată legală în condiţiile art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2019;
  • Persoanele care au efectuat o raportare sau divulgare publică în condiţiile legii au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a raportării sau divulgării publice.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 361/2022, este interzisă orice formă de represalii împotriva avertizorilor în interes public, ameninţări cu represalii sau tentative de represalii, precum: suspendarea contractului individual de muncă ori a raportului de serviciu, concedierea sau eliberarea din funcţia publică, reducerea salariului, retrogradarea sau împiedicarea promovării în muncă sau în funcţia publică şi a dezvoltării profesionale, aplicarea oricărei alte sancţiuni disciplinare, constrângerea, intimidarea, hărţuirea, discriminarea, cauzarea de prejudicii, anularea unei licenţe/permis, solicitarea de efectuare a unei evaluări psihiatrice/medicale, etc.
La cererea avertizorului în interes public cercetat disciplinar, în termen de maximum un an de la data raportării, baroul din circumscripţia locului de desfăşurare a activităţii avertizorului în interes public asigură asistenţa judiciară gratuită pe parcursul procedurii disciplinare.
Avertizorul în interes public şi persoanele prevăzute la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 poate contesta măsurile luate ca represalii printr-o cerere adresată instanţei competente, în funcţie de natura litigiului, în a cărei circumscripţie teritorială acesta îşi are domiciliul. În acest litigii, sarcina de a dovedi că măsura contestată este justificată de alte motive decât cele care au legătură cu raportarea sau divulgarea publică revine, după caz, fie angajatorului, fie entităţii cu privire la care se face contestarea privind represaliile.
Mai mult, instanţa poate dispune, pe calea ordonanţei preşedinţiale, chiar dacă nu există judecată asupra fondului, suspendarea măsurilor luate ca represalii.
Dacă instanţa constată că măsura a fost dispusă ca represalii în considerarea raportării sau a divulgării publice, aceasta poate dispune, după caz, desfiinţarea măsurii, repunerea părţilor în situaţia anterioară, repararea prejudiciului, încetarea măsurii şi interzicerea ei pe viitor, precum şi orice alte măsuri pentru încetarea formelor de represalii. Odată cu luarea oricăreia dintre aceste măsuri, instanţa va dispune, în toate cazurile, şi obligarea entităţii la publicarea într-un cotidian local sau naţional, pe cheltuiala sa, a unui extras din hotărârea prin care a fost constatată dispunerea în mod nelegal a uneia dintre măsurile luate ca represalii, precum şi pe pagina de internet a entităţii şi a Agenţiei, cu respectarea legislaţiei privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.
Dacă instanţa constată că împotriva aceleiaşi persoane au fost dispuse, de cel puţin două ori, represalii în considerarea aceleiaşi raportări sau divulgări publice, aceasta poate dispune, după caz desfiinţarea măsurii, repunerea părţilor în situaţia anterioară, repararea prejudiciului, încetarea măsurii şi interzicerea ei pe viitor, orice alte măsuri pentru încetarea formelor de represalii, precum şi aplicarea unei amenzi civile în cuantum de până la 40.000 de lei.