Publicat în

„Această perioadă a anului poartă, de 33 de ani, amprenta schimbării radicale de direcție a României, de la regimul totalitar la democrație. Comemorăm victimele comunismului, pe toți cei care au trecut prin suferințe de neimaginat în temnițele comuniste, supuși abuzurilor unui regim totalitar care a întunecat istoria României timp de aproape cinci decenii. S-au opus acestei experiențe brutale și criminale […]

Publicat în

În prezența prefectului județului Bacău, domnul Lucian-Gabriel Bogdănel și a inspectorului șef al Gărzii Forestiere Suceava, domnul Mihai Gășpărel, a avut loc astăzi începând cu ora 10.00 o reuniune de lucru în vederea prezentării Ghidului de finanțare aferent măsurii de investiții “Sprijin pentru investiții noi în suprafețe ocupate de păduri” , schemă de finanțare prevăzută în PNRR. La întâlnirea de […]

Publicat în

Am condus întrunirea Comisiei județene privind incluziunea socială, care a avizat astăzi Planul de acțiune pe 2023 pentru serviciile sociale administrate & finanțate de Consiliul Județean Bacău şi organizate în subordinea DGASPC. Planul prevede mai multe direcții de intervenție, între acestea distingându-se incluziunea socială a copiilor cu dizabilități, protecția persoanelor vârstnice şi combaterea flagelului violenței domestice a cărui recrudescență recentă […]

Publicat în

Mulțumesc conducerii Garnizoanei Bacău, militarilor care cu determinare şi devotament au înfruntat frigul pătrunzător şi tuturor băcăuanilor care, astăzi, au simțit plenar româneşte.

Publicat în

Niciodată în istoria sa România nu a legat peste 30 de ani, neîntrerupți, de democrație. Din această perspectivă, precum şi raportat la datele economice disponibile, intervalul 1990 – 2022 este – probabil – cea mai favorabilă perioadă pentru țara noastră, pentru noi toți. Să nu uităm că „România Mare”, a cărei piatră de temelie a fost pusă de înaintaşii noştri […]