Prefectul Sorin Ailenei a efectuat o vizită în Onești la Sala Sportivă Polivalentă „Nadia Comăneci”, unde s-a întâlnit cu conducerea de la Club Sportiv Municipal, discuțiile purtate vizând modalitățile de dezvoltare a Oneștiului prin intermediul activităților sportive.
„Sala sportivă „Nadia Comăneci” este un pilon important în dezvoltarea zonei și, implicit, a Bacăului ca județ, dată fiind notorietatea sportivei oneștence Nadia Comăneci și este aproape o datorie, dacă nu o obligație, pentru toți cei care își doresc dezvoltarea locală să fructifice la maxim astfel de oportunități”, a apreciat prefectul județului Bacău, Sorin Ailenei.
Activitățile de la Sala Sportivă Polivalentă „Nadia Comăneci” din Onești, sunt, pe de o parte, competitive și, astfel, se poate atrage un număr mare de participanți, iar, pe de altă parte, sunt specifice obiectivelor turistice și, astfel, se poate dezvolta și latura turismului pe lângă cea sportivă, competițională.