Miercuri, 10 aprilie 2019, de la ora 15.00, prefectul județului Bacău, Maricica Luminița Coșa, împreună cu subprefectul Valentin Ivancea, a susținut o nouă ședință extraordinară a Unității Locale de Decizie în cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), în urma confirmării prezenței virusului pestei porcine africane (PPA) la doi porci din gospodăria unui proprietar din comuna Letea Veche, județul Bacău, diagnostic stabilit de către (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală.
La ședință au fost invitați să participe reprezentanții unității administrativ teritoriale Letea Veche și ai celor învecinate.
Directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Niky Vrabie, a prezentat faptul că, astăzi, 10 aprilie a. c., a fost confirmată prezența virusul pestei porcine africane (P.P.A.) la doi porci domestici, în gospodăria unui proprietar din localitatea Holt, comuna Letea Veche județul Bacău.
Încă de la notificarea suspiciunii de boală, pe probele analizate de L.S.V.S.A. Bacău, serviciile veterinare au intervenit de urgență.
Gospodăria afectată a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport. De asemenea s-a procedat la uciderea preventivă a unui porc rămas în exploatație, ecarisarea cadavrului și dezinfecția în focar.
Au fost delimitate cele două zone, zona de protecție și zona de supraveghere.
In cadrul ședinței a fost aprobat Programul de măsuri pe care D.S.V.S.A. Bacău și instituțiile cu atribuții îl aplică în zonele de restricție.
Planul de măsuri specific pentru zona de protecție se aplică pe o raza de 3 km in jurul exploatației infectate din Letea Veche. Planul de măsuri pentru zona de supraveghere, se aplică în toate localitățile, pe o rază de 10 km.
Toate restricțiile stabilite respectă prevederile Directivei 60/2002, Hotărârile nr. 2 și nr. 3 din 2018 ale Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, manualul operațional și planul de contingență ANSVSA, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 830/2016 pentru aprobarea Programului național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane și sunt comunicate de urgență cetățenilor din cele două zone, pentru a le respecta cu strictețe, prin intermediul reprezentanților primăriilor din zonele cu restricții.
Menționăm că, în perioada de restricții, porcii nu pot intra sau părăsi exploatația, fără avizul DSVSA, în zona de protecție și supraveghere.
Nicio altă specie nu poate ieși sau pătrunde în zonă pe perioada restricțiilor
Este interzisă comercializarea porcilor vii precum și tăierea acestora, fără avizul DSVSA. Totodată, este interzisă comercializarea cărnii de porc si a preparatelor din carne de porc, fără avizul DSVSA. Transportul porcilor în aceste zone se face numai în condiții speciale cu documente specifice oficiale.
Sancțiunile sunt foarte mari pentru sacrificarea animalelor fără avizul DSVSA în perioada de restricții.
Orice caz de îmbolnăvire sau deces în rândul animalelor din gospodărie trebuie semnalat urgent autorităţilor sanitare veterinare.
Se vor efectua controale în gospodariile populației, precum si in trafic privind respectarea restrictiilor sanitare veterinare.
Se vor instala dezinfectoare individuale și se vor amplasa dezinfectoare rutiere.
În cadrul recensământului se va verifica starea de sănătate clinică a porcilor, respectarea legislatiei sanitare veterinare privind înregistrarea si identificarea suinelor, aplicându-se măsuri specifice, după caz.
În fondurile de vânătoare din zona în care s-a identificat virusul de pestă porcină africană se intensifică activitatea de vânătoare a porcilor mistreți. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în conformitate cu prevederile H.G. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.
Sunt obligatorii măsurile de dezinfecție și igienă pentru orice cetățean care deține porci.
Unitatea locală de sprijin trebuie să comunice restricțiile în cel mai scurt timp crescătorilor de animale.
Se va intensifica, în această perioadă, campania de informare și conștientizare a cetățenilor de către DSVSA prin unitățile locale de sprijin, cu privire la măsurile preventive, de protecție, modul de transmitere și riscurile îmbolnăvirii animalelor cu virusul PPA.
Acțiunile se desfășoară si se realizează cu respectarea strictă a legislatiei și în regim de urgență.
Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul Județean de Jandarmi și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, verifică respectarea restricțiilor prin puncte de control în trafic.
Prefectul Maricica Luminița Coșa a solicitat mobilizarea rapidă și eficientă a tuturor factorilor responsabili, dar si sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolii.
Totodată, în cadrul sedintei s-a aprobat ridicarea restricțiilor în zonele de protecție și supraveghere a focarului din localitatea Oituz, întrucât, în urma analizelor efectuate, nu a mai fost identificată prezenta virusului Pestei porcine africane.
Reamintim că pesta porcină africană nu se transmite la om, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire. Singurele specii afectate fiind porcii domestici şi mistreţii, insa consecinţele economice generate de apariţia ei sunt semnificative.
De asemenea, în cadrul ședinței, directorul Serviciului pentru Gospodărirea Apei Bacău, Eugen Spătaru, a prezentat rezultatul reevaluării celor 14 puncte critice la inundații de pe raza județului Bacău, de către comisiile mixte desemnate prin ordin de prefect, precum și concluziile care relevă faptul că sunt necesare lucrări urgente de investiții pentru protecție în caz de producere a fenomenelor hidrometeorologice periculoase ce pot avea ca efect inundații.
În acest sens, a fost supus analizei și aprobat un Plan de promovare a unor proiecte de hotărâre de guvern în vederea asigurării finanțării investițiilor în regim de urgență, plan ce va fi înaintat, de îndată, ministerelor de resort.