Astăzi, 9 aprilie 2019, la inițiativa prefectului județului Bacău, Maricica Luminița Coșa și subprefectului Valentin Ivancea, angajați de la Instituția Prefectului, împreună cu structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne, au participat la acțiunea de împădurire organizată de Direcția Silvică Bacău, în zona Ocolului Silvic Fântânele.
În cadrul acțiunii, au fost acoperite golurile dintr-un plantaj de molid deja existent, înființat în 1976, ce se întinde pe o suprafață de 13,5 ha, cu 2500 de puieți de brad care au ca destinație, după o creștere pe perioada a 8 ani, comercializarea ca „pom de crăciun”.
„Ne dorim ca fiecare băcăuan să planteze un pom, implicându-ne, astfel, cu toții în marea acțiune națională de a recrea natura și de a proteja mediul înconjurător, oferindu-ne nouă, implicit, șansa la o viață mai sănătoasă, respirând un aer mai curat, trăind în armonie cu noi și cu natura”, a declarat prefectul județului, Maricica Luminița Coșa, la momentul desfășurării acțiunii de plantare.
Activitatea face parte din campania Regiei Autonome a Pădurilor „Romsilva” de conștientizare și implicare a cetățenilor cu scopul de a schimba mentalități și atitudini, precum și de educare a tinerei generații în spiritul protecţiei mediului, campanie susținută prin direcțiile silvice județene.
Direcția Silvică Bacău a pus, în mod gratuit, la dispoziția instituțiilor publice, persoanelor fizice și juridice, instituțiilor de învățământ și organizațiilor nonguvernamentale 125 000 de puieți forestieri pentru a planta terenuri inapte altor folosințe. Totodată se desfășoară acțiuni de informare și conștientizare în școli, urmând a se deschide în județ și un centru de informare în același scop.