Publicat în

Ministerul Sănătății a alocat peste 91 milioane de lei pentru plata drepturilor salariale ale personalului medical implicat în procesul de vaccinare. Ministerul Sănătății a transmis astăzi deschiderile de credite bugetare în sumă de 91 480 000 lei pentru a începe demersurile în vederea achitării salariilor restante din lunile mai, iunie, iulie 2021. “În prezent se centralizează necesarul pentru luna august, […]

Publicat în

Tudorița Lungu, subprefect înlocuitor de drept al prefectului în județul Bacău, a participat la festivitatea de deschidere a noului an şcolar 2021–2022, organizată de Colegiul Național de Artă „George Apostu” pe scena Teatrului de pe Insula de Agrement Bacău. Cu această ocazie, a adresat tuturor elevilor, părinților și, deopotrivă, cadrelor didactice, mesajul său de suflet: „Mă bucur foarte mult să […]

Publicat în

Luni, 13 septembrie, la deschiderea noului an școlar 2021-2022, subprefectul Narcis Jitaru a participat la festivitățile organizate în Comănești și Moinești. În orașul Comănești, primele școli deschise elevilor au fost Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” și Școala Gimnazială „Ciprian Porumbescu”. „Am onorat invitația primarului orașului Comănești, Viorel Miron, de a participa alături de doamna deputat Cătălina Ciofu, doamna Lavinia Misăilă, inspector […]

Publicat în

Subprefectul cu atribuții de prefect, doamna Tudorița Lungu, a participat la ceremonia de omagiere a eroilor căzuți la datorie în Primul Război Mondial, pe dealul Cireșoaia, eveniment organizat în orașul stațiune Slănic Moldova de către administrația locală, condusă de domnul primar Gheorghe Baciu. Ceremonialul s-a desfășurat astăzi, 11 septembrie, începând cu orele 13.00, având sprijinul Regimentului 15 Infanterie Podul Înalt […]

Publicat în

Subprefectul Tudorița Lungu, înlocuitor de drept al prefectului în județul Bacău, alături de deputatul liberal Mircea Fechet, subprefectul Narcis Jitaru și viceprimarul municipiului Bacău, Liviu Miroșeanu, a primit astăzi, 10 septembrie 2021, vizita ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna. Au fost discutate principalele probleme de mediu din zona noastră, cum sunt  halda de fosfogips și depozitul ecologic, racordarea principalelor instituții […]