Joi, 16 mai a.c., prefectul Maricica Luminița Coșa a condus ședința lunară a Colegiului Prefectural precum și ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Joi, 16 mai 2019, de la ora 14.00, prefectul județului Bacău, Maricica Luminița Coșa, a condus ședința Colegiului Prefectural, care s-a desfășurat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Maior Constantin Ene” al județului Bacău.

Pe ordinea de zi au fost cuprinse prezentări și informări ale instituțiilor Direcția Silvică, Garda Forestieră și Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare – filiala Bacău, astfel: “Aspecte privind regenerarea pădurilor în fondul forestier proprietatea publică a statului administrate de către Direcţia Silvică”, “Informare privind asigurarea serviciilor silvice pentru suprafețele de fond forestier care nu au asigurată paza” și, respectiv “Informare privind pregătirea campaniei de irigații în anul 2019”.
Începând cu ora 14.30, în aceeași sală, a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, condusă de prefectul județului Bacău, Maricica Luminița Coșa.
În cadrul acesteia, conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor Bacău a prezentat o situație a punctelor critice de pe râurile din județ.  A fost prezentată situația rezultată în urma fenomenelor meteo care au avut loc în ultima perioadă în localitatea Slănic Moldova.
  Ordinea de zi a mai cuprins  prezentarea situației din satul Călcâi-Oituz și a lucrărilor ce se vor executa de către Transgaz pentru asigurarea magistralei de gaz. Totodată, s-a discutat avizarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru lucrări ce urmează a se efectua, în regim de urgență, pe DN11 si DN11A, finanțate de Ministerul Transporturilor.

Prefectul Maricica Luminița Coșa a solicitat implicarea maximă a instituțiilor responsabile, precum și aplicarea tuturor măsurilor ce se impun de către Transgaz astfel încât cetățenii să fie în siguranță.