„Instituţia Prefectului – judeţul Bacău a întreprins mai multe măsuri pentru a se încredinţa că cetăţenii au siguranţă şi beneficiază de servicii şi utilităţi de bază, după cum urmează:
Efective din cadrul I.P.J. Bacău, împreună cu efective de jandarmi din cadrul I.J.J. şi G.M.J. şi din cadrul poliţiilor locale, în patrule mixte şi independente, acționează, în special, pentru:
- pentru verificarea persoanelor aflate în izolare la domiciliu;
- verificări la unitățile economice cu privire la respectarea interzicerii de funcționare şi respectarea prevederilor legale privind comercializarea produselor de strictă necesitate.
În ceea ce privește transportul public, s-au dispus măsuri pentru limitarea curselor. Criteriul avut în vedere a fost acela de a asigura deplasarea angajaților către și de la locurile de muncă. În afară de aceste curse, recomandarea către transportatori este să limiteze, pe cât posibil, frecvența cu care circulă mijloacele de transport în comun pe raza județului Bacău, atât în ceea ce privește asigurarea transportului în interiorul localităților, cât și între localități.
De asemenea, referitor la serviciile de utilități (alimentare cu apă, energie electrică, gaze naturale, canalizare, salubritate, telecomunicaţii), am solicitat ca firmele responsabile să finalizeze cu celeritate lucrările aflate în desfășurare și să aibă asigurate personalul şi materialele necesare pentru rezolvarea eventualelor avarii.
În urma răspunsurilor primite de la operatorii de servicii, la nivelul judeţului Bacău, activităţile respective se desfăşoară normal, fiind asigurate atât serviciile de bază, cât şi cele de dispecerat, intervenții şi de mentenanță ale sistemelor de distribuție.
În acest context, solicităm sprijin beneficiarilor acestor servicii să păstreze o distanţă de minimum doi metri faţă de angajații companiilor, când sunt la intervenții şi să anunțe dacă se află în izolare la domiciliu.
În ceea ce priveşte Poşta Română, îi informăm pe cetăţenii judeţului Bacău că oficiile poștale funcționează în program 10.00 – 18.00 atât pentru prezentarea trimiterilor (pachete mici, scrisori, obiecte de corespondență) cât şi pentru distribuirea acestora fără restricții pe întreg teritoriul României.
Astfel, împreună cu colegii de la Inspectoratul Judeţean de Urgenţă, Poliţia Română, Jandarmeria Română, Direcţia de Sănătate Publică şi poliţiile locale, ne-am asigurat că cetăţenii judeţului Bacău sunt în siguranţă şi că pot conta pe autoritatea statului să îi protejeze.
În contextul actual, reluăm solicitarea către toţi operatorii economici de pe raza judeţului Bacău să îşi protejeze angajaţii şi să îi instruiască cu privire la măsurile de protecţie împotriva infectării cu coronavirus.
De asemenea, fac un apel la solidaritate şi responsabilitate şi să îi asigur pe locuitorii judeţului Bacău că, la acest moment, serviciile de bază sunt asigurate şi nu există niciun fel de probleme. Prin urmare, le solicit, acolo unde este posibil, să stea în case şi să respecte măsurile stabilite de autorităţi!
Ca orice criză şi aceasta, la un moment, se va sfârşi!
Este timpul să arătăm că ne înţelegem drepturile şi obligaţiile, nu pentru că ne temem de pedepse, ci pentru că ne pasă de cei dragi, în special de părinţii şi bunicii noştri, şi că înţelegem că este nevoie de noi, toţi!
De aceea, este important să fim uniţi, pentru că, împreună, vom trece mai uşor şi peste aceste momente dificile!”
Liviu Miroșeanu
prefectul județului Bacău