Instituția Prefectului Bacău va monitoriza, în perioada următoare, alături de partenerii din instituțiile responsabile, respectarea prevederilor din noua Ordonanță Militară referitoare la măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19

Instituția Prefectului Bacău va monitoriza, în perioada următoare, alături de partenerii din instituțiile responsabile, respectarea prevederilor din noua Ordonanță Militară referitoare la măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19.

În acest scop, o prioritate o reprezintă menținerea funcțională a lanțurilor de aprovizionare cu produse atât a retailerilor din domeniul alimentar, cât și a celor din domeniul serviciilor, a căror activitate este esențială în păstrarea echilibrului la nivel de societate (furnizori de produse și echipamente medicale, companii de distribuție din domeniul pieselor auto etc.).

Nu există în acest moment nicio întrerupere la nivelul funcționării acestor lanțuri de aprovizionare, doar eventuale fluctuații de moment, există stocuri asigurate și pregătite atât la nivel local, cât și la nivel național.

Sub acest aspect, calmul și încrederea sunt cele care ne vor ajuta să trecem cu bine peste această perioadă.

Este foarte important ca fiecare cetățean să înțeleagă caracterul imperativ al recomandărilor și obligațiilor din cadrul noii Ordonanțe Militare și să-și limiteze deplasările strict la nivelul celor ce nu pot fi amânate.

Reiterăm, în context, principalele recomandări și obligații care trebuie avute în vedere:

  • suspendarea temporară a activităţii în cabinetele de medicină dentară
  • suspendarea activităţii mall-urilor
    • Excepţii vânzarea
      • produselor alimentare;
      • produse veterinare;
      • produse farmaceutice;
      • serviciilor de curățătorie.
    • circulaţia persoanelor:
      • În intervalul orar 06.00 – 22.00 se recomandă deplasarea pentru:
        • interes profesional când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță
        • asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază și bunuri necesare desfășurării activității profesionale
        • asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță
        • îngrijirea/însoțirea copilului,
        • asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități
        • deces al unui membru de familie
        • activitatea fizică individuală
        • nevoile animalelor de companie/domestice.
      • în intervalul 22.00 – 6.00 este permisă numai pentru motivele prevăzute mai sus, dar cu:
        • legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator
        • declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil
      • Persoanele izolate la domiciliu care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază
      • Persoanele carantinate care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile
        • Măsurile dispuse potrivit alin.(1) și (2) nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală.
      • Autoritățile administrației publice locale (Consiliul Judeţean şi consiliile locale) au obligația:
        • să identifice
        • să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor,
        • să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor

De asemenea, pentru orice sesizare referitoare la încălcarea obligațiilor de mai sus, vă rugăm să sunați la 0729300130