Comunicat – Ziua Europeană a Resuscitării

 

Cu ocazia Zilei Europene a Resuscitării, salvatorii de la ISUJ Bacău au organizat un „curs intensiv” de acordare a primului ajutor medical în caz de stop cardio-respirator pentru colegii din Instituția Prefectului judetul Bacău și Consiliul Județean Bacău. Această inițiativă face parte din „Maratonul resuscitării” demarat săptămâna trecută de lucrătorii ISUJ, care cuprinde activități de instruire la Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul de Jandarmi Judetean Bacau.
Resuscitarea cardiopulmonară este vitală pentru a menține sângele circulant și pentru a menține viața în cazul unui stop cardiac. Este important să înveți această tehnică și să fii pregătit să o aplici în situații de urgență pentru a crește șansele de supraviețuire a victimei.
“Conform statisticilor sanitare, anual peste 350.000 de persoane din Europa suferă un stop cardiac în afara spitalelor, fără a beneficia de asistență medicală imediată. Doar una din şase victime primeşte ajutor de urgență din partea semenilor. Mulțumesc voluntarilor din cadrul ISUJ Bacău pentru demonstrația făcută azi: am învățat, cu toții, multe lucruri fără îndoială utile în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor. Promptitudinea în intervenție şi executarea corectă a manevrelor de resuscitare sunt determinante în salvarea victimelor care au suferit un stop cardio-respirator!” – a declarat domnul prefect Lucian Bogdănel.