Comunicat sedinta colegiu prefectural

Sedința Colegiului Prefectural din 22.04.2021, condusă de prefectul Leonard Bulai și subprefecții Tudorița Lungu și Narcis Jitaru, a vizat modul de pregătire a instituțiilor de ordine și control din județul Bacău pentru sărbătorile pascale ortodoxe.
Astfel, în perioada 1-4 mai 2021, pe linia prevenirii infracțiunilor, Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Jandarmi și Gruparea Mobilă vor fi la datorie. Forțele de ordine vor asigura misiunile de menținere, asigurare și restabilire a ordinii publice, precum şi acţiunile punctuale executate în zonele, locurile şi mediile favorabile sau pretabile săvârşirii faptelor antisociale. În zona lăcașurilor de cult, dispozitivele vor fi suplimentate, în special în noaptea de Înviere.
În același timp, instituțiile cu atribuții pe linia siguranței alimentare vor intensifica acțiunile de control în piețele agroalimentare, magazine, abatoare, unități de comercializare a cărnii, ouălor, depozite alimentare, unități de alimentație publică (restaurante, restaurante cu autoservire, pizzerii, fast-food, etc), laboratoare de cofetărie-patiserie, unități de panificație, magazine alimentare.
Acțiunile de control au drept scop protejarea cetățenilor, menținerea ordinii sociale și prevenirea răspândirii virusului Sars Cov 2.