Luni, 18 februarie 2019, de la ora 10.00, prefectul județului Bacău, Maricica-Luminița Coșa a condus o nouă ședință extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor, în care au fost analizate stadiul implementării măsurilor de control a focarului de Pestă porcină africană din comuna Oituz, dispuse în ședința din 16 februarie a.c. și situația în prezent, totodată fiind stabilite măsuri suplimentare, necesar a fi aplicate.
Astfel, primarii celor 6 unități administrativ teritoriale, din zona de protecție și supraveghere, au precizat că au fost aplicate măsurile stabilite sâmbătă, fiind amplasate filtre pentru dezinfecție, afișarea în locurile cu mare vizibilitate din zonele afectate a posterelor de informare și comunicare a restricțiilor impuse de evoluția PPA pentru toți locuitorii din comunele afectate, precum și colaborarea cu locașele de cult în vederea difuzării restricțiilor și recomandărilor Direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor (DSVSA) pentru evitarea transmiterii bolii.
Directorul DSVSA Bacău, dr. Niky Vrabie a precizat că echipe de medici veterinari oficiali și de liberă practică împuterniciți examinează starea clinică a porcinelor din zonele cu restricții, cu aplicarea de măsuri ferme, în funcție de constatări.
Se efectuează controale cu patrule mobile privind transportul și posibila comercializare ilegală a porcilor.
Va fi verificată, potrivit graficelor de control în echipă mixtă cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean și Direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, circulația porcilor, atât în zonele afectate, cât și pe tot teritoriul județului Bacău.
Totodată, sunt amplasate, de astăzi, filtre pe 3 drumuri naționale din zonă.
A fost solicitată intensificarea vânătorii de mistreți în cele 4 fonduri de vânătoare din zona afectată, conform legislației în vigoare.
De asemenea, prefectul județului a cerut ca, începând de astăzi, să fie efectuate controale la stânile din zona de protecție și supraveghere, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean și autoritățile locale,în scopul identificării porcinelor crescute în sistem liber și aplicarea de măsuri conform legii.
Mâine, 19 februarie a.c., prefectul Maricica-Luminița Coșa va susține o ședință cu reprezentanții fondurilor de vânătoare din zona de supraveghere.