Videoconferință – Ședință de evaluare a activităților M.A.I. pe anul 2018

Astăzi, 19 aprilie a.c., prefectulși subprefectul judeţului Bacău, Maricica-Luminița Coșa și Valentin Ivancea, au participat, alături de şefii structurilor teritoriale ale M.A.I., în sistem videoconferinţă, la şedinţa de evaluare a activităţii Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2018.

În discursul său, doamna ministru Carmen DAN a prezentat realizările şi problemele întâmpinate  în 2018, dar şi despre priorităţile acestei instituţii în anul 2019, respectiv desfăşurarea în condiţii de deplină legalitate şi eficienţă a scrutinelor electorale, îndeplinirea obligaţiilor României ca deţinător al preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, precum şi elaborarea unui plan specific de măsuri şi de acţiuni care vizează securizarea şi operaţionalizarea activităţilor pe care ministerul trebuie să le coordoneze cu ocazia vizitei în România a Suveranului Pontif.

Au urmat scurte intervenţii ale şefilor de arme, ședința încheindu-se cu un cuvânt al doamnei ministru Carmen DAN: „Pentru cei care sărbătoresc Paştele duminică le urez sărbători liniştite, iar celor care îşi serbează ziua de Florii, le spun un călduros La mulţi ani!”.