Subprefectul județului Bacău,Valentin Ivancea a efectuat, alături de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, o deplasare pe teren unde se efectuează lucrările la șoseaua de centura a municipiului Bacău, care se suprapune cu autostrada Bacău-Brașov

Vineri, 15 martie 2019, subprefectul județului Bacău,Valentin Ivancea a efectuat, alături de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, o deplasare pe teren la șantierul primilor kilometri de autostradă din Moldova. Ordinul de începere a lucrărilor la șoseaua de centură a municipiului Bacău a fost dat pe 8 martie 2019, iar pe o porțiune de 16 kilometri, aceasta se suprapune cu autostrada Bacău-Brașov.
Au fost prezenți parlamentari de Bacău, senator Dragoș Benea, deputat Lucian Șova-fost ministru al Transporturilor, primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, deputat Ionel Floroiu, alături de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Ștefan Neaga și directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Laicu Ovidiu.

Termenul de realizare a centurii ocolitoare este de 27 de luni. Valoarea proiectului este de aproximativ 150 milioane de euro, proiectul a început în 2017 iar lucrările vor beneficia de o garanție de 7 ani.
Subprefectul județului Bacău, Valentin Ivancea, în calitate de coordonator a Grupului de lucru constituit la nivelul Instituției Prefectului a înmânat domnului ministru o adresă referitoare la problemele identificate în cadrul întâlnirilor inițiate, aspecte administrative legate de expropieri, descărcări arheologice și devierea utilităților.