Urmare a problemelor prezentate de Agenția Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi în ultima ședință a Comisiei pentru Dialog Social, privind efectivele de mistreți pe raza județului Bacău, astăzi, 14 iunie 2018, subprefectul județului Bacău, domnul Valentin Ivancea, a condus o ședință la care au fost invitați să participle toți factorii responsabili și de decizie.
Astfel, de la ora 10.00, la sala mica de ședințe a Palatului Administrativ, a avut loc o ședință de analiză privind măsurile ce se impun în vederea reducerii efectivelor de mistreți.
Au fost invitați să participle reprezentanți de la Agenția pentru Protecția Mediului, Direcția pentru Agricultură, Direcția Silvică, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Garda de Mediu, Garda Forestieră, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene”, Agenția Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, Centrul Regional de Ecologie, Societatea Vânătorul și Pescarul Sportiv, Asociația de Vânătoare Diana Coțofănești, Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Von Spies, Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bukk-Afj, Ocolul Silvic Bisericesc Bacău, Ocolul Silvic Lignum SRL Dărmănești, precum și reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale Colonești, Dealu Morii, Glăvănești, Filipeni, Lipova, Odobești, Oncești, Motoșeni, Plopana, Răchitoasa, Secuieni, Ungureni și Vultureni.
Discuțiile purtate au evidențiat necesitatea unor modificări legislative, creșterea cotelor, dar și identificarea surselor de despăgubire pentru cei afectați.
Subprefectul județului Bacău, domnul Valentin Ivancea, a subliniat că, potrivit competențelor instituționale, au fost demarate demersuri la nivel parlamentar și guvernamental pentru soluționarea acestor probleme și Instituția Prefectului – județul Bacău va continua seria acestor demersuri și dialoguri cu factorii responsabili și de decizie, până la rezolvarea aspectelor semnalate.