Începem prin a mulțumi pentru încrederea pe care cetățenii au acordat-o structurilor Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Bacău, respectând recomandările noastre astfel că minivacanța din perioada 1-6 mai a.c. a fost petrecută fără probleme speciale.
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău a desfășurat acțiuni specifice în zona de responsabilitate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea ordinii si siguranţei publice la manifestările religioase, sportive si cultural-artistice.
În noaptea de Înviere, peste 160 de jandarmi din Gruparea Mobilă Bacău au asigurat condițiile de siguranță pentru peste 65.000 de persoane care au participat la slujbele religioase de Învierea Domnului la 27 de lăcașuri de cult din municipiul Bacău și din județele Vrancea, Galați, Neamț și Botoșani.
Au fost desfășurate 85 de misiuni pe raza a 5 județe, iar acțiunile desfășurate au avut ca scop crearea unui climat de siguranță pentru toți cetățenii, alături de descurajarea încălcărilor prevederilor legale și protejarea bunurilor publice și private.
În acest sens, o atenție deosebită a fost acordată activităților de prevenire și combatere a fenomenului contravențional și infracțional, precum și informarea cetățenilor cu privire la riscurile asociate nerespectării legii.
În urma misiunilor executate, jandarmii Grupării Mobile Bacău au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, din care 9 avertismente și 4 amenzi, în valoare totală de 1700 lei, pentru încălcări ale prevederilor Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.
Totodată, pe timpul misiunilor desfășurate în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au constatat 3 fapte de natură penală.
Tot în această perioadă, jandarmii au intervenit la 9 apeluri la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, iar aproximativ 150 de persoane au fost verificate cu ajutorul aplicației informatice EDAC, implementată la data de 31 martie 2024.
Inspectoratul de Jandarmi Judetean „Ștefan cel Mare” Bacău a acţionat zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură penală sau contravenţională, atât în mod independent, cât şi în sistem integrat.
Pe timpul misiunilor desfășurate nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost constatate și sancționate o serie de abateri de la normele legale.
Astfel, au fost aplicate peste 70 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 17.600 de lei cu precădere pentru consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat, tulburarea ordinii publice, provocarea unor scandaluri, adresarea de injurii, necurățarea zonei de picnic, aprinderea focului în loc nepermis.
De asemenea, au fost constatate trei infracțiuni (1 deținere de droguri pentru consum propriu, 2 loviri și alte violențe ).
Pentru că ne aflăm în perioada de prohibiție, pentru încălcarea OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, au fost constatate 34 de contravenții, fiind aplicate sancțiuni în valoare totală de peste 7000 de lei.
Totodată, jandarmii au intervenit la 21 incidente semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.
Apelurile au vizat intervenția cu privire la prezența unor animale sălbatice, scandaluri, nesupravegherea animalelor, dar și recuperarea unui grup de turiști, din care făcea parte și un străin, care s-a întâlnit pe traseul 300 de scări din Slănic Moldova cu patru urși. Jandarmii i-au însoțit pe turiști de-a lungul traseului și i-au ajutat să coboare în siguranţă.
Mai mult, în toată această perioadă au fost realizate în aplicația EDAC un număr de peste 150 de verificări, fiind identificată o persoană căutată în vederea participării la o procedură judiciară.
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a desfăşurat activităţi suplimentare pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.
Echipajele de poliție au intervenit în aceste zile pentru soluționarea a 653 de incidente sesizate, din care 575 prin sistemul național unic de urgență 112. Polițiștii au fost sesizați cu privire la 89 de infracțiuni și au prins în flagrant delict 13 autori de infracţiuni.
În perioada 01-06 mai a.c., pentru abaterile de la normele legale, poliţiştii din județul Bacău au aplicat 1.622 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 560.000 de lei.
De asemenea, au fost retrase 48 de certificate de înmatriculare și au fost reţinute 164 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din care 66 pentru abateri de la regimul legal de viteză și 19 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
În intervalul 30 aprilie – 07 mai a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. C-tin Ene” Bacău a primit 177 solicitări pe Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Cele mai multe intervenții au constat în acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv 104 astfel de cazuri.
De asemenea, în perioada menționată, salvatorii au interveni pentru lichidarea a 12 incendii, în 12 misiuni pentru asistența persoanelor, în două misiuni pentru salvarea animalelor și au gestionat alte 47 intervenții în sprijinul comunităților.
Printre cele mai de amploare misiuni executate în intervalul menționat se numără incendiul produs în localitatea Agăș, în data de 04 mai a.c., incendiul manifestându-se cu flacără pe o suprafață de aproximativ trei hectare. A fost necesară intervenția timp de 3 zile la fața locului, fiind alocate de urgență forțe din cadrul celor trei detașamente de pompieri din județ, respectiv Bacău, Onești și Moinești. Pentru lichidarea incendiului au acționat cumulat 65 de pompieri, precum și voluntari, specialiștii intervenind de la altitudini de peste 1250 m.
Totodată, în această minivacanță, atenția a fost îndreptată și către partea preventivă, urmărindu-se cu prioritate diminuarea neregulilor pe linia apărării împotriva incendiilor și informarea populației cu privire la adoptarea unui comportament preventiv.
Astfel, în perioada menționată, dar și premergător minivacanței, inspectorii de prevenire au efectuat controale și verificări în teren, în zonele în care se preconiza un aflux mare de persoane, respectiv la unitățile de cult și unitățile turistice din județ.
Pe timpul controalelor, au fost aplicate 11 avertismente, ca urmare a constatării unor deficiențe precum exploatarea instalației electrice cu defecțiuni și continuarea funcționării fără autorizației de securitate la incendiu.
Tot pe perioada minivacanței, Centrul de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Bacău a desfășurat activități specifice de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată pentru consumul şi dependența de droguri în cadrul evenimentelor cu public numeros.
Specialiștii antidrog din județul Bacău au desfășurat, la nivel local, 32 activități de informare și prevenire a consumului de droguri cu peste 1 000 de beneficiari. Activitățile s-au axat, în special, pe sesiuni de informare în domeniul prevenirii consumului de droguri.
Premergător acestei minivacanțe, au avut loc o serie de întâlniri cu elevii din clasele superioare de liceu, pentru a le reaminti că cele mai frumoase petreceri sunt cele pe care ți le amintești a doua zi (881 elevi, 126 profesori și 42 părinți).
Participanții la festivaluri au beneficiat în aceste zile de informații și consiliere de specialitate, iar persoanele aflate în evidența centrului de prevenire, evaluare și consiliere antidrog au primit suport de specialitate și asistență continuă.
Totodată, la linia telefonică verde, 21 persoane au fost consiliate de specialiștii antidrog și au primit informații despre serviciile oferite de Agenția Națională Antidrog.
Activităţile s-au desfășurat în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Mulțumim tuturor cetățenilor care au ales să petreacă aceste zile libere în mod responsabil și să dea dovadă de înțelegere cu privire la măsurile de siguranță adoptate.
Rămânem în continuare la datorie și vă reamintim că ne puteți solicita sprijinul, ori de câte ori este nevoie, fie în mod direct, fie prin apelarea numărul unic de urgență 112.