Șosea de centură. Mobilizare grup lucru


În acestă dimineață prefectul județului Bacău, Valentin Ivancea, împreună cu fostul ministru, deputatul Lucian Șova și domnul director general UMB Cornel Bunghiuz, au fost într-o vizită de monitorizare a lucrărilor de pe șantierul Variantei Ocolitoare Bacău.
Constructorul asfaltează brațul vestic al șoselei de centură, pe direcția N. Bălcescu – Sărata – Luizi Calugara, care se va intersecta cu DN 11 imediat după ieșirea din oraș spre Onești.
Dacă vremea va fi favorabilă, cel mai probabil către finalul lunii decembrie, această parte din centură va fi deschisă traficului. Se preconizează că până pe 20 noiembrie să fie încheiată operațiunea de turnare a asfaltului.
Ulterior, vor fi amplasate sistemele de siguranță rutieră specifice, urmând că în jurul datei de 22 decembrie, la un an de la semnarea contractului de execuție a șoselei de centură, brațul vestic al acesteia să fie deschis oficial circulației rutiere.
Grupul de lucru constituit pe acest proiect, coordonat de prefectul județului, Valentin Ivancea, s-a achitat cu brio de sarcini, îndepărtând toate barierele administrative (avize, autorizări, acorduri), astfel încât acest șantier să fie cel mai dinamic din România.