Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice 

Am condus astăzi, 28 octombrie, împreună cu subprefectul Paul – Claudiu Cotîrleț, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice ce a avut ca principală temă stadiul pregătirilor pentru iarna 2019- 2020 în vederea asigurării condițiilor optime de locuit din punct de vedere termic pentru persoanele vârstnice.
În cadrul ședinței, au fost comunicate măsurile luate de către Thermoenergy Group pentru pregătirea sezonului de iarnă dar și condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței conform OUG 70/2011.