În cadrul ședinței de astăzi, condusă de prefectul județului Bacău – Valentin Ivancea, împreună cu subprefectul Paul-Claudiu Cotîrleț, a Comisiei de Dialog Social, s-a acordat o atenție deosebită situației privind implementarea Programului Național de Vaccinare în județul Bacău.
Au fost dispuse măsuri în vederea sistării evoluţiei epidemice a rujeolei pe teritoriul judeţului nostru.
Totodată, s-a discutat în cadrul ședinței și despre solicitările de școlarizare pentru învățământul dual și profesional.
Inspectoratele şcolare vor realiza, cu sprijinul Camerelor de Comerţ, a autorităţilor publice locale, judeţene şi a institutiilor reprezentate în Comitetele Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social, acţiuni de popularizare în rândul operatorilor economici în vederea susținerii parteneriatului şcoală – comunitate – agenţi economici.