Prefectul Liviu Miroșeanu a avut o întrevedere cu primarul comunei Scorțeni, domnul Anton Gheorghiță Cătălin. Pe parcursul întâlnirii, au fost discutate chestiuni legate de provocările administrative de la nivelul comunei și de situațiile generate de restricțiile din perioada stării de urgență.
„Am discutat cu domnul primar Anton despre problemele pe care acesta le întâmpină la nivelul comunei Scorțeni și ce soluții consideră dumnealui că pot fi aplicate pentru a facilita accesul cetățenilor la servicii administrative de calitate. De asemenea, am abordat și problema măsurilor care au fost implementate pe timpul stării de urgență și a modului în care ele s-au răsfrânt asupra comunității.
În urma acestor întrevederi pe care îmi propun să le am cu toți primarii, o să facem o centralizare a principalelor probleme pe care le vom întâlni la nivelul comunelor și o să propunem, împreună cu colegii din teritoriu, soluții pentru remedierea acestora. Consider că putem contribui la îmbunătățirea procesului administrativ și este de datoria noastră să facem tot ce putem ca acest lucru să se întâmple.”, a precizat prefectul Liviu Miroșeanu.