Astăzi, 23 mai 2019, de la ora 1100, prefectul și subprefectul județului Bacău, Maricica Luminița Coșa și Valentin Ivancea, au participat, alături de membrii Comisiei tehnice județene pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European, la videoconferința susținută de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, pe tema organizării și desfășurării alegerilor din 26 mai 2019.
În cadrul videoconferinței, ministrul Carmen Dan a prezentat principalele aspecte cu privire la alegeri, precum și stadiul de pregătire a acestora.
Astfel, pe 26 mai a.c., între orele 7:00 – 21:00, se vor desfășura două tipuri de scrutin: alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, cu un singur buletin de vot și referendumul național, cu două buletine de vot ce cuprind 2 întrebări, câte una pe fiecare buletin de vot.
Cetățenii au libertatea de a opta pentru exercitarea dreptului de vot cu privire numai la alegerea reprezentanților României în Parlamentul European, doar în legătură cu referendumul sau pentru ambele scrutinuri.
Au drept de vot pentru desemnarea europarlamentarilor și pentru referendum toți cetățenii romani cu vârsta de peste 18 ani, inclusiv cei care împlinesc 18 ani în ziua votului. Cetățenii care se află în altă localitate în afară de localitatea de domiciliu, pot vota la orice secție, urmând a fi trecuți pe liste suplimentare.
În schimb, cetățenii români aflați în alte state își pot exercita dreptul de vot numai pentru desemnarea europarlamentarilor, nu și pentru referendum. Pentru a asigura condițiile necesare exprimării opțiunilor electorale ale acestora, în afara României, ca urmare a demersurilor întreprinse de Ministerul Afacerilor Externe, se vor înființa 441 secții de votare, pe baza propunerilor serviciilor consulare din străinătate și în funcție de acordul guvernelor statelor de reședință.
Pentru asigurarea corectitudinii procesului de vot se folosește sistemul informatic pentru verificarea identității alegătorilor, monitorizarea prezenței la vot și prevenirea votului multiplu. În acest sens, au fost finalizate instruirile operatorilor de calculator din țară și din străinătate și mâine, 24 mai a.c., se va desfășura cea de a doua ședință de simulare.
De asemenea, în vederea asigurării celor mai bune condiții pentru exercitarea dreptului de vot, au fost organizate centre de intervenție pentru remedierea în cel mai scurt timp a defecțiunilor tehnice care pot afecta desfășurarea procesului de votare și au fost pregătite sisteme de rezervă, în cazul unor eventuale disfuncționalități.
Mai mult, în ziua alegerilor, peste 50.000 de angajați ai M.A.I. vor asigura buna desfășurare a scrutinului pentru a preîntâmpina orice situație cu privire la siguranța membrilor birourilor secțiilor de votare sau a cetățenilor care doresc să participe la vot.
În ziua alegerilor, atribuțiile membrilor birourilor din secțiile de votare privind modul în care se desfășoară procesul de votare sunt foarte clar delimitate de lege, responsabil fiind președintele secției de votare respective.
Campania electorală se va încheia sâmbătă, 25 mai 2019, iar orice activitate de propagandă ulterioară va fi sancționată.
Întrucât organizarea în aceeași zi a celor 2 scrutine este un efort susținut, doamna ministru Carmen Dan a ținut să precizeze: „Fac un apel ferm la toți participanții, organizatori, candidați, alegători, să dea dovadă de corectitudine și bună-credință. Orice încălcare a legii poate fi sesizată la 112 sau la orice echipă de polițiști și jandarmi ce vor fi în activitate pentru asigurarea ordinii și siguranței în ziua de duminică”.
Prefectul județului Bacău, Maricica Luminița Coșa, a analizat stadiul pregătirilor pentru desfășurarea scrutinului și a solicitat implicarea maximă a tuturor factorilor responsabili.
Astfel, la nivelul județului Bacău, pregătirile pentru organizarea scrutinelor din 26 mai sunt în grafic. S-au finalizat ședințele de instruire a președinților și locțiitorilor secțiilor de votare organizate în centre teritoriale. Sunt pregătite buletinele de vot, documentele și materialele pentru cele 635 de secții de votare, ce vor fi predate sâmbătă, 25 mai, președinților și locțiitorilor acestora și depozitate sub paza efectivelor structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care au nevoie de emiterea cărții de identitate în vederea exercitării dreptului de vot, serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor din județul Bacău vor avea un program de lucru cu publicul special: în ziua de 25 mai 2019, în intervalul orar 800 – 1600, iar în ziua de 26 mai, între orele 700 – 2100. Programul modificat de lucru cu publicul a fost afișat la sediul fiecărui serviciu de evidență a persoanelor și mediatizat la nivel local.