Prefectul Liviu Miroșeanu a avut o întrevedere cu reprezentanții unui laborator privat din județul Bacău pentru înființarea unei capacități de analiză la nivelul județului Bacău, capabile să ofere diagnostice pentru COVID-19

Prefectul Liviu Miroșeanu a avut o întrevedere cu reprezentanții unui laborator privat din județul Bacău care, în prezent, este specializat pe biologie moleculară, activând în domeniul analizelor pentru probe animale.

Discuțiile purtate au avut ca punct central adaptarea fluxului de lucru pentru probele umane și înființarea unei capacități de analiză la nivelul județului Bacău, capabile să ofere diagnostice pentru COVID-19.

„Acest virus nou este o zoonoză. Nu este un virus uman, un virus care a apărut prima dată la om, ci este un virus transmis de la animal la om. […] Avem aliniați cel puțin 3 furnizori care au echipamentele pe masă și durează 4-5 zile ca aceste echipamente să ajungă la noi, ca să creștem ceea ce deja avem. Acest lucru l-am transmis și celor de la Ministerul Sănătății, ca să înțeleagă că ne putem mări capacitatea (de analiză – n.n.), în condițiile în care se dă un acord de principiu.  Din momentul în care avem acest acord, într-o săptămână, putem deveni funcționali.

[…] Echipamentul pe care îl avem este folosit în diagnostic. Există două tipuri de astfel de echipamente: unul care este pentru cercetare, dar, în baza lui, nu se poate pune un diagnostic și mai este unul IVD (in vitro diagnostic) care este un echipament deschis. Acesta este cel mai bun în momentul de față pentru că poți pune un diagnostic pe baza lui și se pot folosi kit-uri și de la alți producători. […] Noi nu așteptăm de la Minister să ne pună la dispoziție kit-uri, ci am făcut noi demersuri ca să le obținem noi, să nu depindem de nimeni și să fim siguri că sunt compatibile.

O altă discuție importantă este cea cu resursa umană. La nivelul laboratorului nostru, avem cel puțin 6 voluntari care s-au oferit să se izoleze complet în laborator. Bineînțeles, îi vom testa din 2 în 2 zile pentru a vedea dacă nu avem contaminare cu coronavirus în rândul colegilor. Dar vor sta izolați în laborator atât timp cât va dura pandemia și vor face exclusiv analize. Nu vor merge acasă, nu vor merge la cumpărături sau în altă locație.

Acest lucru înseamnă că o să avem posibilitatea să lucrăm mai multe probe pe zi, pentru că nu vom lucra în program normal de 8 ore pe zi.  […] Mai mult decât atât, laboratoarele care nu sunt specializate în biologie moleculară, chiar dacă vor îndeplini toate condițiile și vor avea toate echipamentele la îndemână, vor avea nevoie de cel puțin o săptămână până ce personalul se va obișnui cu metodologia de mânuire a probelor, pentru că îți trebuie o anumită manualitate și este nevoie de o curbă de învățare. De asemenea, există întotdeauna riscul ca o anumită metodă „să nu dea”! Dar avem ajutorul specialiștilor care ne-au instalat echipamentele. Avem, de asemenea, prin Ministerul Sănătății, un punct de informare de la „Matei Balș”, în cazul în care întâmpinăm probleme pe purificare și, după ce punem metoda pe picioare, să putem elimina bottle-neck-urile.”, au precizat reprezentanții laboratorului privat de analize.

La rândul său, prefectul Liviu Miroșeanu a ținut să precizeze: „Mă bucur foarte mult că avem astfel de condiții pentru analize în județul Bacău. O să mă implic cât pot de mult să grăbim toate demersurile administrative, ca să obținem decizia la nivelul Ministerului Sănătății, în condițiile în care, în ultima conferință cu managerii de spitale s-a insistat foarte mult pe faptul că se dorește ca în România să se mărească capacitatea de testare.

Evident, pe noi ne interesează, în special, ceea ce se întâmplă în județul Bacău, iar pentru analize, la momentul de față, avem cele 3 variante de lucru: Spitalul Județean care, mai devreme de 3-4 săptămâni, nu are cum să devină operațional; Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranța Alimentelor despre care trebuie să mă interesez mai îndeaproape și, bineînțeles, acest laborator privat.

Este o șansă de care suntem obligați să profităm, o șansă pe care alte județe nu o au și pe care nu trebuie să o neglijăm sub nicio formă. Îi asigur pe cetățenii din județul Bacău, că o să fac tot ceea ce îmi permite legislația și tot ceea ce ține de mine, ca să avem la Bacău o capacitate de testare pentru COVID-19 modernă, rapidă și, mai ales, suficientă!

Ne așteaptă o bătălie pe care nu avem voie să o pierdem și o să mă asigur că suntem pregătiți pentru a o câștiga”!