La sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, prefectul Liviu Alexandru Miroșeanu a susținut o ședință de lucru astăzi, 9 ianuarie 2020, de la ora 13.00.
Discuțiile au vizat gestionarea mai eficientă a situației pentru închiderea cât mai rapidă a focarelor de pestă porcină africană existente.
Sunt confirmate două noi cazuri de Pestă porcină africană la mistreț, pe teritoriul județului Bacău, care sunt în zonele deja afectate de boală, respectiv Fondul de vânătoare 31 Parincea-localitatea Năstășeni din comuna Parincea și Fondului de vânătoare 33 Gioseni, pe teritoriul comunei Horgești, pentru care au fost stabilite măsuri specifice.
Prefectul a transmis mult succes noului director numit de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Costel Busuioc, exprimându-și încrederea că va aborda cu profesionalism toate provocările care se vor ivi pe parcursul activității sale în calitate de director, în special privind eradicarea Pestei porcine africane de pe raza județului Bacău.