Prefectul județului Bacău, doamna Maricica-Luminița Coșa, s-a deplasat astăzi, 17 martie 2018, în zona DN 12 B, unde este surpată o porțiune de drum și a dispus măsuri de siguranță și protecție

Prefectul județului Bacău, doamna Maricica-Luminița Coșa, s-a deplasat astăzi, 17 martie 2018, pe teren, la ieșirea din orașul Târgu Ocna spre Slănic Moldova, acolo unde, pe DN 12 B, drumul este surpat pe o suprafață de cca.40 ml pe o bandă de mers.

            Traficul este restricționat în zona afectată, se circulă pe un singur sens de mers, alternativ.             Prefectul județului a dispus toate măsurile specifice de siguranță și protecție necesare, precum și pentru a se circula  pe ruta ocolitoare, prin strada Gura Slănicului.

            De asemenea, a cerut SVSU Târgu Ocna să monitorizeze permanent zona până la înlăturarea efectelor surpării.

            Pentru stabilirea altor măsuri urgente și necesare în vederea soluționării problemei, prefectul județului, în calitate de președinte a CJSU Bacău, a convocat luni, 19 martie 2018, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău.

            Ședința se va desfățura de la ora 10.00 și va aveaw pe ordinea de zi analiza raportului privind  situația pagubelor produse de alunecarea de teren, pe DN 12B, între localitățile Tg. Ocna și Slănic Moldova, modul de intervenție și măsurile ce se impun pentru remedierea situației create.