În ultimele 24 de ore s-au înregistrat precipitații abundente, averse torențiale ce au depășit 40-45l/mp, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice.
S-a intervenit operativ pe tot parcursul serii, nopții și dimineții pentru diminuarea efectelor negative, remedierea defecțiunilor și degajarea carosabilului, pentru portejarea populației.
Astfel, în cursul serii, de la ora 22:53, s-a intervenit cu echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Oneștiîn comuna Ștefan cel Mare, sat Radeana, pe drumul național DN 11A, unde în urma precipitațiilor în abundente s-au produs scurgeri importante de pe versanți, care au blocat partea carosabilă pe o distanță de circa 300 de metri, fiind surprinse de apă 3 autoturisme, 1 TIR și 1 camionetă. Pasagerii (4 adulți și 1 minor, în vârstă de 3 ani) au fost preluați de echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” Bacău și transportate în zonele de siguranță.
Începând cu ora 04:45, circulația s-a reluat în ambele sensuri pe tronsonul de drum care a fost afectat.
În cursul nopții, de la ora 01:17, echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au intervenit în comuna Răcăciuni, sat Răcăciuni, pe drumul național DN 2, unde, în urma precipitațiilor abundente, s-au produs importante scurgeri de aluviuni și bușteni de pe versanți, care au blocat partea carosabilă pe o distanță de aproximativ 200 de metri.
În urma intervenției echipajelor de pompieri, autorităților locale și a reprezentanților de la Secția Drumuri Naționale Bacău, începând cu ora 03:40 a fost degajată partea carosabilă și a fost reluat circulația pe ambele sensuri de mers.
Tot în cursul nopții, de la ora 01:57, echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Bacău și Onești s-au deplasat în localitățile Bacău, Onești, Rădeana, Cleja, Răcăciuni, Racova, Gioseni și Buhuși pentru a interveni la evacuarea apei din gospodării (6 curți și 6 beciuri).
De asemenea, potrivit informării DelGaz-Grid, în urma precipitațiilor din cursul nopții, s-au înregistrat localități fără energie electrică: Letea Veche, Putredeni, Stănișești, Slobozia, Dumbrava, Poieni, Țigănești, Lichitiseni, Răchitișu. Un număr de 66 de posturi de transformare au fost nealimentate și 4546 consumatori au fost afectați. Echipe de specialitate intervin pentru remedierea defecțiunilor.
În prezent, circulația este întreruptă temporar pe DN 2F, în zona podului din satul Străminoasa, comuna Plopana (la limita cu județul Vaslui).
La fața locului, pentru supravegherea zonei și pentru intervenție, se află reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, Inspectoratul Pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” Bacău și Drumuri Naționale-Secția Bacău.
Circulația este deviată pe DJ 241 A- Podu Turcului- DN11A- către Bîrlad, până la degajarea carosabilului.
Grupa operativă a Inspectoratului Județean Pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” acționează pentru degajarea părții carosabile.
Județul Bacău se află sub avertizare de Cod portocaliu de inundații, în intervalul orar 8:15 – 16:00, datorită producerii scurgerilor importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale și creșteri importante de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de inundație pe râurile din bazinul hidrografic Tutova.
Potrivit informării de la Centru Meteorologic Regional Moldova, în intervalul 16.06/17.00 – 17.06/21.00, sunt prognozate perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, temporar averse torențiale ce vor depăși 25l/mp, pe arii restrânse 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie și căderi de grindină.
Situația este monitorizată permanent în vederea limitării și înlăturării efectelor negative generate de fenomenele hidrometeorologice periculoase anunțate și produse în această perioadă.
Cetățenii sunt rugați să se informeze cu privire la starea drumurilor și a vremii în aceste zile, astfel încât să nu fie afectați de fenomenele hidrometeorologice periculoase posibil a se produce.