Noi constatări ale ratei de incidenţă cumulată în unităţi administrative teritoriale din județul Bacău

Marți, 19 ianuarie 2021, s-a desfășurat ședința extraordinară a C.J.S.U. Bacău, desfășurată în sistem audio-conferință, în care a fost reevaluată situația privind incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în localitățile prevăzute în anexa Hotărârii C.J.S.U. Bacău nr. 1 din 15.01.2021, în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în H.G. 3 din 11.01.2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în UAT-urile/ localitățile unde rata incidenței cumulată a cazurilor a atins 1,5/1000 locuitori, respectiv 3/1000 locuitori.

În urma reevaluării situației localităților prevăzute în anexă la Hotărârea C.J.S.U. Bacău
nr. 1 din 15.01.2021, se constată următoarele:

  • a scăzut rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri sub 1,5/1000 de locuitori în 2 localități: Zemeș și Plopana, care înregistrau cazuri de îmbolnăviri în procent mai mic decât 3/1000 locuitori;
  • se menține rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri între 1,5/1000 de locuitori și 3/1000 de locuitori în municipiul Onești și localitățile Buciumi și Letea Veche.

          Totodată, se constată rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri, în ultimele 14 zile, mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori în Comănești, Ardeoani, Asău, Dofteana, Izvorul Berheciului, Strugari, Tătărăști.

Nu sunt localități în care rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri, în ultimele 14 zile să fie mai mare de 3/1000 de locuitori.

Pentru localitățile Onești, Buciumi, Letea Veche, Comănești, Ardeoani, Asău, Dofteana, Izvorul Berheciului, Strugari, Tătărăști se mențin, în mod corespunzător, măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 3 din 12.01.2021, potrivit Hotărârii nr.6/19.01.2021 a C.J.S.U. Bacău.

Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău pot fi vizualizate în întregime, cu anexa aferentă, precum și lista cu unitățile administrativ-teritoriale evaluate/reevaluate pentru care se impun măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 3/12.01.2021, accesând link-ul: https://bc.prefectura.mai.gov.ro/informare-publica-covid-19/