Solicităm imperativ implicarea tuturor factorilor responsabili și autorităților publice locale în demersurile desfășurate de Instituția Prefectului – Județul Bacău și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Ctin Ene” al județului Bacău de a stopa arderile de vegetație uscată. Toate persoanele fizice și juridice au obligația de a proteja mediul, sens în care este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale […]
Sărbătorirea Zilei Pașaportului Românesc, pe data de 19.03.2022, marchează împlinirea a 110 ani de la promulgarea, în anul 1912, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758 a primei legi moderne care se referea la pașapoarte, „Lege asupra pașpoartelor”. La Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Bacău, de la începutul lunii martie până la data de 16 martie, au fost înregistrate 4133 cereri, din care […]
Pentru sprijinul cetățenilor strămutați sau apatrizi din Ucraina, angajații Instituției Prefectului din județul Bacău, în cadrul inițiativei guvernamentale #ÎmpreunăAjutămMaiMult, s-au mobilizat pentru achiziționarea de bunuri necesare acestor persoane. Bunurile au fost donate în cursul după-amiezii de astăzi, la #PunctulCentral de primire a ajutoarelor. Reamintim că #PunctulCentral de primire a ajutoarelor donate de populație, operatori economici şi instituții a fost operaționalizat, […]
L-am însoțit pe ministrul Economiei, domnul Florin Spătaru, în vizita efectuată astăzi pe platforma industrială a grupului aeronautic Aerostar, unde domnia sa a trecut în revistă capabilitățile de mentenanță & fabricație ale companiei băcăuane, verificând totodată investițiile realizate de Aerostar în Centrul Național de Mentenanță a avioanelor multirol F16. Aerostar a investit până în prezent 5 milioane de euro în […]
”Ambulanțele salvează vieți, iar prin parteneriatul dintre Consiliul Județean Bacău şi Primăria Oneşti, în care s-a modernizat capital sediul ambulanței din oraş, peste 180.000 de locuitori din comunitățile de pe Valea Trotuşului vor beneficia de servicii ambulanțiere la nivel european. Parteneriatul CJ – CL de la Oneşti este un model de bună practică administrativă care, prin concretizarea sa promptă, […]