Publicat în

Peste 63.500 de băcăuani vor beneficia, în perioada următoare, de pachete cu ajutoare alimentare primite în cadrul tranşei a V-a din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD). Începând cu 10 noiembrie, vor fi recepționate parchetele cu ajutoarele destinate județului Bacău. Distribuirea lor se va realiza prin intermediul autorităților locale, în 93 de centre de distribuție organizate în unitățile administrativ-teritoriale din […]

Publicat în

#EȘTI CEEA CE #MĂNÂNCI! Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Instituția Prefectului – Județul Bacău au stabilit coordonatele unei CAMPANII complexe de evidențiere a importanței consumului de ALIMENTE SĂNĂTOASE, ce se va desfășura în toate școlile din județul Bacău, începând cu luna noiembrie 2022, până la finalul acestui anul școlar. ,,Ești ceea ce mănânci!” este un proiect de conștientizare, prevenție și […]

Publicat în

Extinderea Radioterapiei şi modernizarea UPU + construirea Heliportului sunt dovada concretă că #echipa social-democrată din Bacău chiar a făcut o prioritate din sănătate. Din sănătatea pentru toți. Cele două investiții medicale majore, finalizate şi puse în funcțiune la SJU Bacău într-o perioadă extrem de complicată sub aspect economic, furnizează un contrast net, elocvent cred eu, între cei care chiar fac […]

Publicat în

8 locuri de joacă #închise în Municipiul Bacău 10.000 de lei amendă, aplicată de comisarii CJPC! Parte a unei acțiuni de control derulată la nivel regional, nu doar în plan local, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a verificat situația locurilor de joacă din municipiul Bacău, în condițiile în care multe dintre acestea sunt într-un stadiu de degradare şi paragină strigătoare […]

Publicat în

Oricât de vehemente ar fi nemulțumirile exprimate de sindicalişti, cultura dialogului şi exercițiul de a ne asculta unii pe alții nu trebuie să lipsească din spațiul instituțional. Ieri, am primit o delegație alcătuită din reprezentanții filialei Bacău a Cartel Alfa, precum şi ai Sindicatului Național al Polițiştilor şi al Personalului Contractual, revendicările transmise de aceştia fiind circumscrise perioadei complicate pe […]