Luni, 11 iunie 2018, de la ora 10.30, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc o videoconferință cu prefecții, subprefecții precum și cu șefii serviciilor de pașapoarte și înmatriculări de la nivelul întregii țări.
La videoconferință a participat prefectul județului Bacău, doamna Maricica-Luminița Coșa, împreună cu subprefectul județului, domnul Valentin Ivancea și șefii serviciilor județene de pașapoarte, permise și înmatriculări.
Ministrul Afacerilor Interne, doamna Carmen Daniela Dan, a evidențiat principalele măsuri care au fost aplicate pentru eficientizarea serviciilor, precum și pentru detensionarea presiunilor existente asupra serviciilor publice comunitare.
Astfel, a precizat că a fost extins termenul de valabilitate al pașapoartelor simple de la 5 la 10 ani, precum și că termenul de eliberare de 3 zile a pașapoartelor simple, rămâne valabil doar în anumite condiții în care este dovedită urgența. Totodată, a evidențiat necesitatea implementării măsurii de eliberare a bonurilor de ordine nominale, pentru eliminarea posibilelor nereguli în accesarea acestora de către cetățenii care solicită serviciile.
Secretarul de stat, domnul comisar-șef Mihai Chirică, a anunțat faptul că cetățenii pot achita toate taxele pentru eliberarea pașapoartelor, permiselor și plăcuțelor de înmatriculare și la sucursalele C.E.C. Bank. De asemenea, a subliniat că, pentru a veni în sprijinul solicitanților de pașapoarte, programul de lucru va fi prelungit, pe toată perioada cuprinsă între 15 iunie și 15 octombrie, astfel că programul de lucru cu publicul va fi 08.30 – 18.30, zilnic.
Totodată, a evidențiat necesitatea implementării măsurii de eliberare a bonurilor de ordine nominale, pentru eliminarea posibilelor nereguli în accesarea acestora de către cetățenii care solicită serviciile.
Prefectul județului Bacău, doamna Maricica-Luminița Coșa, a declarat în videoconferință că „în județul Bacău este deja aplicată măsura bonurilor nominale”. De asemenea, a mulțumit pentru sprijinul acordat prin măsura de detașare temporară a lucrătorilor de la pașapoarte la permise, astfel încât s-a redus termenul programărilor pentru susținerea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere auto.
„În Bacău, ordinea este la ea acasă în prezent. Până în luna mai, pe raza județului au fost eliberate 16.500 de pașapoarte, iar termenul de așteptare pentru susținerea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere s-a redus, semnificativ, la o lună și jumătate”, a precizat prefectul Maricica-Luminița Coșa în intervenția sa.