În ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău de astăzi, 4 noiembrie 2018, prefectul și subprefectul județului, doamna Maricica-Luminița Coşa și domnul Valentin Ivancea, au solicitat suplimentarea măsurilor de igienizare și restricție pentru prevenirea reală a extinderii focarelor de pestă porcină africană și în județul Bacău

Astăzi, 4 noiembrie 2018, de la ora 11.00, prefectul județului Bacău, doamna Maricica Luminița Coșa și subprefectul județului, domnul Valentin Ivancea, au convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în ședință extraordinară, pe tema prevenirii extinderii focarelor de pestă porcină africană din județele învecinate.

In cadrul ședinței a fost analizat stadiul implementării măsurilor stabilite prin Programul de măsuri aprobat în data de 29.10.2018, în ședința Centrului Local pentru Combaterea Bolilor Bacău, ca urmare a focarului de pestă porcină africană din localitatea Lespezi, com. Homocea, județul Vrancea.

Prefectul județului s-a deplasat în zonele de restricție și de supraveghere la sfârșitul acestei săptămâni și atrage atenția asupra necesității de a se acționa în mod implicat și responsabil, propunând suplimentarea măsurilor de siguranță și restricție, atât în unitățile administrativ-teritoriale vizate, cât și prin instituirea unui filtru de igienizare și protectie pe drumul european, la intrarea dinspre județul Vrancea. De asemenea, a insistat asupra organizării eficiente a acțiunilor în punctele în care se montează filtre, precum și asupra informării corespunzătoare a cetățenilor.

Subprefectul județului a atras atenția asupra necesității intensificării măsurilor privind recolta porcilor mistreți, aceștia reprezentând un factor de risc semnificativ și necesar a fi bine gestionat, în mod special în zona localităților cu restricție identificate și stabilite în ședința anterioară, de la granița cu județul Vrancea.

In aceste sens, s a mai stabilit desfășurarea unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgența, miercuri, 7 noiembrie, cu participarea tuturor administratorilor fondurilor de vânătoare pentru o analiză specifică în scopul prevenirii extinderii focarelor de pestă porcină africană în județ.