Urmare a fenomenelor hidrometeorologice produse în ultimele două zile, 6 și 7 mai a.c., în care județul Bacău s-a aflat sub atenționare hidrologică cod portocaliu, au fost înregistrate cantități însemnate de precipitații care au afectat total alimentarea cu energie electrică în 5 localități – Helegiu, Deleni, Drăgugești, Bălăneasa, Măgura și partial 2 localități – Livezi și Luizi Călugăra, fiind 5665 consumatori nealimentați.
Situația a fost monitorizată permanent, acțiunile fiind coordonate de prefectul județului, Maricica Luminița Coșa, împreună cu subprefectul Valentin Ivancea.
S-a intervenit cu echipe ale Del Gaz Grid pentru depistarea și remedierea defecțiunilor, astfel încât, în după amiaza zilei de ieri, de la ora 15.38, nu au mai fost consumatori nealimentați cu energie electrică.
Totodată, din cauza cantităților mari de apă, s-au dispus măsuri pe DN 11 A, între localitățile Onești și Rădeana, care a fost închis timp de două ore în cursul nopții de 6 spre 7 mai a.c., circulația fiind dirijată pe ruta ocolitoare, precum și pe DN 2F Bacău – Vaslui care a fost închis pe sectorul Secuieni-Străminoasa timp de aproximativ 8 ore, fiind redeschis în dimineața zilei de ieri, 7 mai, începând cu ora 07:45.
Echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean au asigurat dirijarea circulației în zonă pe perioada intervențiilor forțelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” (ISU) pentru degajarea aluviunilor.
Totodată, în cursul zilei de ieri, 7 mai, s-a intervenit cu forte și utilaje ale ISU în satul Mâgla, comuna Negri, pentru evacuarea apei generate de ieșirea din matcă a unui pârâu, operațiunea fiind continuată și astăzi.
Potrivit prognozei meteorologice, se vor mai înregistra precipitații moderate cantitativ, ce vor avea și caracter de aversă, cu temperaturi foarte scăzute pentru acestă perioadă și intensificări locale ale vântului.
Județul Bacău se află, astăzi, până la ora 16.00, sub atenționare hidrologică cod galben, putându-se produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râuri mici din bazinele hidrografice Trotuș și Bistrița.
Situația este monitorizată în vederea intervențiilor operative necesare.