„Dealul Coșna a rămas în memoria generațiilor de luptători ca un moment de cumpănă în cadrul ostilităților”

Prefectul județului Bacău, Sorin Ailenei, a participat, astăzi, 21 august 2020, la ceremonialul militar-religios organizat la Ansamblul Monumental de pe dealul Coșna, comuna Pârgărești, organizat pentru a se cinsti memoria eroilor din Primul Război Mondial care și-au dat viața în aceste locuri.

Alături de autoritățile locale, reprezentanți ai Parlamentului României, ai Armatei, mass-media  și cetățeni ai comunei Pârgărești, prefectul a participat la comemorarea eroilor căzuți pe dealul Coșna, pe care îl consider: „acest punct critic de rezistență a Armatei Române, în august 1917, care a rămas în memoria generațiilor de luptători ca un moment de cumpănă în cadrul ostilităților”

În cuvântarea sa, prefectul a mai declarat: „Eroii de aici nu vor muri niciodată, pentru că nu îi vom uita niciodată!”