Comunicat

Prefectul județului Bacău, domnul Lucian – Gabriel Bogdănel, a coordonat astăzi, 30 Mai 2023, şedinţa lunară a Colegiului Prefectural

➡️ Primul punct al ordinii de zi a fost prezentat de conducerea Direcției pentru Agricultură a Județului Bacău –“ Raportul privind despăgubirile acordate de stat fermierilor băcăuani ale căror culturi agricole au fost afectate de seceta pedologică prelungită din anul 2022”. Beneficiari au fost 539 de agricultori din 44 de unități administrativ-teritoriale, localizate preponderent în estul şi sudul județului Bacău (suprafața agricolă afectată însumează 6500 hectare), iar valoarea totală a ajutorului de stat primit a fost de aproximativ 1,2 milioane euro.

↘️Al doilea punct pe ordinea de zi a fost prezentat de către conducerea Inspectoratului Şcolar judeţean Bacău- doamna inspector general Ana – Maria Egarmin – “ Planul de măsuri pentru asigurarea condiţiilor optime privind organizarea şi desfăşurarea examenelor naţionale pentru anul şcolar 2022-2023 (evaluarea naţională, bacalaureatul, definitivatul şi titularizarea în invăţământul preuniversitar)”.

➡️În cadrul şedinţei, ultimul punct pe ordinea de zi a fost prezentat de inspectorul şef al Inspectoratului Județean de Poliţie Bacău, domnul Emil – Constantin Voicu- “Planul cadru de măsuri pentru participarea, în sistem integrat a structurilor M.A.I. din judeţul Bacău, la activităţile de menţinere şi asigurare a climatului de siguranță publică pe timpul sezonului estival 2023”.

🗣️„Am atras atenția conducerii DAJ că, în contextul precipitațiilor foarte scăzute de iarna trecută, ne vom confrunta şi în acest an cu secetă, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale având deja în consultare publică Ordonanța de Urgență prin care va fi aprobat un nou instrument de gestionare a riscurilor în agricultură – constituirea unui fond de risc, prin reținerea unei contribuții anuale de 3% din plățile directe autorizate de APIA. Sumele astfel acumulate vor fi suplimentate cu contribuția publică, în conformitate cu angajamentele asumate de Guvern prin Planul strategic PAC 2023 – 2027.
Nu vom fi scutiți de probleme nici în acest an, dar angajații din instituțiile circumscrise domeniului agricol trebuie să vină în întâmpinarea dificultăților cu care se confruntă fermierii băcăuani oferindu-le soluții concrete, cu atât mai mult cu cât roadele muncii acestora sunt direct influențate de condițiile climaterice în permanentă schimbare, adeseori neprielnice.” – a declarat prefectul judeţului Bacău, domnul Lucian-Gabriel Bogdănel