Alegeri parlamentare noi în Republica Moldova – 20 octombrie 2019

 

Cetățenii Republicii Moldova aflaţi pe teritoriul României îşi pot exercita dreptul de vot la secțiile care vor fi deschise în București, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Iași, Suceava, Galați, Bacău, Constanța.

 

Secțiile de votare care întra în circumscripția Consulatului General al Republicii Moldova la Iași sunt:

Iași (în incinta sediul Consulatului General al Republicii Moldova) – strada Aleea Grigore Ghica Vodă 60A;

Suceava (în incinta Universității Ștefan cel Mare)- strada Universității 13;

Galați (în incinta Universității Dunărea de Jos)- strada Domnească 47;

Bacău (în incinta Universității Vasile Alecsandri) – strada Calea Mărășești 157;

Constanța (în incinta Universității Ovidius)- Bd. Mamaia 124, Aleea Universității 1;

 

Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07:00-21:00.

Dreptul de a alege îl au cetățenii Republicii Moldova care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, cu excepția celor privați de acest drept în modul stabilit de lege.

 

Actele în baza cărora alegătorii pot vota peste hotarele țării sunt:

  • Pașaportul cetățeanului RM, inclusiv expirat;
  • Buletin de identitate al cetățeanului RM;
  • Livret de marinar.

Informaţii suplimentare privind scrutinul electoral pot fi accesate pe paginile web www.cec.mdwww.alegator.md,