A fost efectuată o nouă analiză a stadiului implementării Programului pentru școli pe tema asigurării alimentelor în unitățile de învățământ

În Comisia județeană care monitorizează implementarea Programului pentru școli pe tema asigurării alimentelor în unitățile de învățământ, s-a desfășurat o nouă ședință  privind aplicarea prevederilor H.G. nr. 460/2017 pentru aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 și pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2017-2018.

Instituția Prefectului – județul Bacău a analizat acțiunile desfășurate de  instituțiile cu atribuții în acest domeniu de activitate, respectiv Consiliul Județean Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, Direcția pentru Agricultură Județeană Bacău, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău, Direcția de Sănătate Publică Bacău, Oficiul Fitosanitar Bacău, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău.

Astfel, în ceea ce privește activitățile  de promovare  a alimentației  sănătoase în școli și  grădinițe, pe parcursul lunii ianuarie 2018, s-au desfășurat activități  interactive  pe tema  alimentației  sănătoase  și a mișcării  la copiii  de la Școala  Gimnazială  Valea Seacă (informare, prelegere,  dezbatere,  sesiune de întrebări și  răspunsuri,  distribuire  de materiale  informative). Activități  cu titlul „Sănătatea  se păstrează  și cu o gustare responsabilă” s-au desfășurat cu copiii de la Eco-Grădinița nr. 26 Bacău (în cadrul căreia copiii au realizat și au servit o gustare sub forma de floare formată din morcovi, mere și pătrunjel). De asemenea,  s-a desfășurarat  o activitate cu titlul „Sărbătorim  responsabil”,   cu copiii de la Eco-Grădinița  nr. 26, Bacău, în cadrul  căreia  au  aniversat  zilele  de  naștere  ale  colegilor  născuți,  în  luna  ianuarie a acestui an ( servirea  cu  fructe românești   primirea unui cadou -un steguleț cu mesaj motivațional.

În ceea ce privește activitățile desfășurate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, în data de 18  ianuarie   2018,  a avut loc o  ședință, la care au participat   directorii   unităților   de învățământ    din  județul   Bacău,   în cadrul căreia, acestora, li s-au reamintit      prevederile    H.G.   640/2017,   sugerându-li-se, totodată, organizarea   de  activități   extracurriculare    și  extrașcolare,   având  ca  tematică   beneficiile   consumului   de fructe  și legume  proaspete  și de lapte  și produse  lactate,  fiindu-le solicitată  și comunicarea  acestor  tipuri de activități  (cu precizarea  datei și locului unde se vor desfășura / s-au desfasurat –după caz).

Până la data prezentă, la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, nu au fost raportate probleme întâmpinate  de unitățile  de învățământ,  în derularea  distribuției  produselor.