Prefectul județului Bacău, domnul Claudiu – Augustin Ilișanu, a coordonat joi, 30 mai 2024, ședința lunară a Colegiului Prefectural din Instituția Prefectului – Județul Bacău, care a avut loc în Sala Mare de ședințe a Palatului Administrativ.
La primul punct pe ordinea de zi, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, sub conducerea doamnei inspector general, Ana Maria Egarmin, a prezentat condițiile optime asigurate pentru organizarea și desfășurarea examenelor naționale: Evaluarea Națională, Bacalaureat, Definitivat și Titularizare în învățământul preuniversitar pentru anul 2024 – 2025. S-a subliniat importanța luării tuturor măsurilor necesare pentru a garanta un cadru sigur și echitabil pentru desfășurarea acestor examene.
La al doilea punct pe ordinea de zi, Direcția de Sănătate Publică Bacău, sub coordonarea doamnei director Carmen Mihaela Arim, a informat participanții despre desfășurarea Programului Național de Sănătate în județul Bacău, cu accent pe prevenirea și combaterea bolilor transmisibile și non-transmisibile. Toate acțiunile sunt derulate în colaborare strânsă cu autoritățile locale și instituțiile implicate în sănătate publică.
La ultimul punct de pe ordinea de zi, Direcția pentru Agricultură Județeană Bacău, reprezentată de domnul director Adrian Solomon și de domnul Iulian Popa, șef serviciu în cadrul direcției, a prezentat un raport privind despăgubirile acordate de stat fermierilor afectați de seceta pedologică din anul 2022, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 50 din 31 mai 2023. Toate solicitările și dosarele au fost analizate cu atenție, iar despăgubirile au fost acordate conform legislației în vigoare.