📍 Prefectul județului Bacău, Lucian Gabriel Bogdănel, a participat astăzi, 13 septembrie 2023 – Ziua Pompierilor la sediul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” Bacău, alături de președintele Consiliului Județean Bacău și în prezența comandaților structurilor Ministerului Afacerilor Interne,la ceremonialul organizat de inspectorat.
🥇 Cu prilejul Zilei Pompierilor, prin ordin de ministru au fost avansați în grad lucrători din cadrul inspectoratului și au fost evidențiați cei 7 pompieri care au participat la misiunea de stingere a incendiilor din Republica Elenă.
❗ Prefectul județului Bacău, domnul Lucian Gabriel Bogdănel a transmis celor aniversați astăzi, 13 septembrie:
“Pompierii nu sunt doar la incendii: pompierii aduc apă în comunități atunci când e secetă; salvează animale şi bunuri; intervin la accidente şi descarcerează; degajează căile rutiere de obstacole etc. Pompierii sunt cam peste tot pe unde riscuri diverse periclitează viețile omeneşti şi comunitățile locale.
Recentul caz „Crevedia” a pus în lumină semnificația sacrificiului presupus de munca dvs. Dacă pompierii n-ar fi intervenit cu promptitudine, probabil că deznodământul ar fi fost unul cu mult mai tragic.
Dar „Crevedia” nu ar fi fost posibilă fără o sumă de mici scăpări şi omisiuni care, înlănțuite, au cauzat o reacție în lanț cu urmări catastrofale. Vă cer să aveți o vigilență sporită şi, împreună, să depistăm toate micile scăpări care, însumate, conduc la consecințe uriaşe, nedorite.
Eforturile şi sacrificiile pe care le faceți zi de zi nu trebuie umbrite, sub nicio formă, de cei – nu mă îndoiesc, puțini – care uită să-şi exercite, cu responsabilitate, îndatoririle de serviciu!”