Ca urmare a atenționărilor ANM emise în data de 5 iulie 2023, privind căderea de cantități însemnate de apă în partea de vest a județului, domnul prefect Lucian – Gabriel Bogdănel a efectuat o deplasare pe teren, în cursul zilei de miercuri în comuna Palanca, alături de primarul Adrian Paliştan, prim-adjunctul ISUJ Bacău, colonel Cătălin Galiță, şi directorul ABA Siret, Relu Adam.
În urma acestei acţiuni a fost emis Ordin de Prefect privind deplasarea comisiei mixte, formată din reprezentanți ai Instituţiei Prefectului Judeţul Bacău, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bacău şi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Palanca, precum şi din reprezentanţi ai Primăriei Palanca şi ai Administrației Bazinale de Apă Siret, în vederea inventarierii pagubelor produse după ieşirea din matcă a pârâielor Cesăreni și Paliștăneni.
Sub directa coordonare a domnului prefect, toate efectivele din cadrul structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne s-au mobilizat pentru intervenție rapidă, iar în urma deplasării în zona afectată s-a constatat că 𝟒𝟓 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐧𝐭̦𝐞 𝐬̦𝐢 𝐚𝐧𝐞𝐱𝐞 𝐠𝐨𝐬𝐩𝐨𝐝𝐚̆𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐟𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭𝐞, nu s-au înregistrat victime, fiind nevoie de intervenția pompierilor doar pentru evacuarea unei singure persoane, o femeie în vârstă de 76 de ani.
Acțiunile au fost coordonate în teren de prim adjunctul și adjunctul I.S.U. al judeţului Bacău, fiind a𝐧𝐠𝐫𝐞𝐧𝐚𝐭̦𝐢 50 𝐝𝐞 𝐩𝐨𝐦𝐩𝐢𝐞𝐫𝐢, 𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐝𝐢𝐧 cadrul S.V.S.U. Palanca şi 25 de jandarmi de la 𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐌.𝐀.𝐈., care încă acționează în zona Palanca pentru evacuarea apei din gospodăriile afectate de inundații, decolmatarea de șanțuri, respectiv pentru înlăturarea efectelor negative produse, cu ajutorul a 4 autospeciale şi patru motopompe, două buldoexcavatoare, utilaje ale Primăriei Palanca şi Administrației Bazinale de Apă Siret.
Ulterior, pentru supraveghere au rămas la faţa locului o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție & comandă și o șenilată, încadrate cu șase pompieri militari.