La nivelul Instituţiei Prefectului – Judeţul Bacău s-a instituit o comisie de control, prin Ordin de prefect, ce avut ca scop verificarea şi îndrumarea activităţii Primăriei comunei Vultureni din judeţul Bacău, pentru perioada 2021 – 2022.
În urma controlului efectuat în ultima parte a anului trecut, s-au identificat numeroase abateri şi încălcări ale legislaţiei aplicabile în domeniu, de către primarul UAT Vultureni – Dragoş Boghian, secretarul general UAT Vultureni – Maria GÎţu, dar şi de consilierii locali.
Din raportul de control al comisiei se observă că primarul îşi desfăşoară activitatea cu lipsă de transparenţă instituţională şi cu o neîndeplinire constantă a atribuţiilor stabilite prin lege. S-a constatat, printre altele, că primarul nu a respectat termenul de convocare & modul de calcul al termenelor procedurale, nu a prezentat consiliului local raportul anual privind starea economică, socială şi de mediu a UAT-ului (ce se publică pe pagina instituţiei), a gestionat deficitar comisia de stabilire a dreptului de proprietate privată – generând prejudicii – fiind obligat, prin hotărâre judecătorească, la plata de penalităţi în cuantum de 33.400 lei, plus cheltuieli de judecată.
Totodată, prin raportul de control, se evidenţiază că nici Secretarul General al comunei nu asigură transparenţa instituţională, omiţând să întocmească, să arhiveze şi să aducă la cunoştinţă publică hotărârile de interes general, minutele şedinţelor & votul membrilor consiliului local, precum şi alte acte administrative. Doamna Secretar General nu îşi îndeplineşte nici atribuţiile privind procedura de convocare, modalitatea de desfăşurare şi asigurare a legalităţii şedinţelor de consiliul local, cât şi multe alte atribuţii stabilite de lege.
Având în vedere cele constatate, comisia de control impune primăriei Vultureni măsuri în vederea eliminării deficienţelor şi aducerii în legalitate a activităţii desfăşurate de către primarul şi secretarul general al comunei. De asemenea, primarul UAT Vultureni a fost amendat cu suma de 2000 de lei.