14 iulie – ZIUA MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE

Astăzi, 14 iulie 2022, cu ocazia celebrării  Zilei Ministerului Afacerilor Interne, începând cu ora 10.45, s-a desfășurat ședința aniversară în sistem videoconferință, susținută de ministrul Lucian Nicolae Bode.

La eveniment a participat Prim-ministrul României, domnul Nicolae Ciucă, care a felicitat structurile ministerului pentru activitatea desfășurată în acest an, fiind acordate distincții angajaților care s-au remarcat prin rezultatele obținute.

La nivelul județului Bacău, a fost prezent prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel, subprefectul Narcis Jitaru și șefii tuturor structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne.