28 Februarie Ziua Protecției Civile – 90 de ani de existență

🇷🇴  Domnul Lucian Bogdănel, în calitate de prefect al județului Bacău şi preşedinte al CJSU, a participat astăzi, 28 Februarie, la aniversarea  Zilei Protecţiei Civile, desfăşurată la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, prilej cu care 76 de cadre militare au depus jurământul de credință (51 soldați profesionişti, 21 subofițeri, 4 ofițeri).

👉🏻 Ulterior, Alături de conducerea ISUJ Bacău – Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău, domnul prefect Lucian Bogdănel a participat – în sistem videoconferință – la bilanțul pe 2022 al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

🗣️ „Ați ales o vocație, nu o meserie, nu un simplu job. Nu devii pompier-salvator pentru că
nu ai altceva mai bun de făcut acasă, ci pentru că ai o vocație a cărei chemare alegi s-o urmezi! Depunerea Jurământului de credință coincide, fericit, cu Ziua Protecției Civile. Imperativul de a proteja, cuvântul protecție vă vor călăuzi şi însoți – ca o umbră – în tot ceea ce faceți: protejarea vieților omenești, protejarea bunurilor, a infrastructurii, a imobilelor, a animalelor etc. – într-un cuvânt, protejarea comunității şi a semenilor.
Nu cred să existe o mai mare împlinire şi satisfacție decât aceea de a-ți salva semenii aflați în situații critice, în pericol iminent.
Vă doresc o carieră cât mai lungă, marcată de sentimentul datoriei împlinite față de comunitatea al cărei bine îl slujiți cu un neobosit devotament!” – a declarat, în intervenţia sa domnul prefect, Lucian Bogdănel

”Aș dori, ca și voi, stimați colegi, care ați depus astăzi jurământul sacru față de țară, să înțelegeți că, mai presus de toate v-ați asumat o responsabilitate morală! Vreau să fiți conștienți de un lucru: alegerea pe care v-ați asumat-o implică o conduită ireproșabilă, pregătire continuă, profesionalism și integritate în munca de zi cu zi”. – a declarat, în intervenţia sa, domnul inspector șef, colonel Ovidiu Cărășel