Subprefectul Narcis Jitaru a condus astăzi, 24 februarie 2021, ședința Comisiei de Dialog Social pe tema asigurării şi respectării drepturilor şi intereselor consumatorilor, dar și a creşterii nivelului de protecţie a consumatorilor

Astăzi, 24 februarie 2021, de la ora 11.00, s-a desfășurat ședința  Comisiei de Dialog Social Bacău, condusă de subprefectul Narcis Jitaru.

Având în vedere contextul actual pentru prevenirea răspândirii COVID-19, ședința Comisiei de Dialog Social s-a desfășurat prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare, platforma POLYCOM, gestionată de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Discuțiile purtate au avut în vedere asigurarea şi respectarea drepturilor şi intereselor consumatorilor şi creşterea nivelului de protecţie a consumatorilor prin scăderea riscului de apariţie pe piaţă a produselor şi serviciilor periculoase, în contextul pandemiei Covid 19, în baza unei informări prezentate de Gabriela SAVA, Comisar Șef Adjunct al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) – Oficiul Bacău.

Pentru cetățenii interesați, detalii cu privire la transmiterea petițiilor se regăsesc pe pagina de internet a ANPC, secțiunea  INFO RECLAMATII, iar pentru județul Bacău, pe adresa de e-mail: reclamatii.bacau@anpc.ro.

De asemenea, poate fi apelat Telefonul Consumatorului: 0219551.