ȘEDINȚA OPERATIVĂ ÎN SISTEM VIDEOCONFERINȚĂ PE TEMA PREVENIRII EFECTELOR NEGATIVE ALE CONDIȚIILOR METEO EXTREME (COD ROȘU ȘI PORTOCALIU DE CANICULĂ)

Joi, 11 iulie 2024, a avut loc ședința operativă în sistem videoconferință pe tema prevenirii efectelor negative ale condițiilor meteo extreme (cod roșu și portocaliu de caniculă), condusă de către Ministrul Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu.

La această ședință, prefectul județului Bacău, domnul Claudiu-Augustin Ilișanu a convocat membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Bacău, pentru a monitoriza punerea în aplicare a Planului de măsuri privind diminuarea efectelor negative ale fenomenului de caniculă și secetă pe teritoriul județului Bacău, adoptat în cadrul ședinței CJSU din data de 20 iunie 2024.

Meteorologii avertizează că valul de căldură se intensifică  astfel:

  • Cod Roșu: Valabil sâmbătă și duminică (13-14 iulie) în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, unde se înregistrează temperaturi maxime între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic este deosebit de accentuat, iar temperaturile minime nu coboară sub 20 de grade.
  • Cod Portocaliu: Valabil în Maramureș, Transilvania, Dobrogea și zona Carpaților Orientali, unde temperaturile maxime sunt de 35-40 de grade, iar pe litoral de 32-35 de grade.

Pentru ziua de joi, 11 iulie, în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și în vestul și sud-vestul Transilvaniei, se prevede caniculă cu temperaturi maxime de 36-39 de grade, cele mai mari valori fiind în vest și sud.

Vineri, în cea mai mare parte a țării, temperaturile maxime sunt  între 36 și 40 de grade, posibil mai ridicate în Banat, Oltenia, Muntenia, precum și în sudul Crișanei și al Moldovei.

În ședința din 20 iunie 2024 a Comitetului Județean Bacău pentru Situații de Urgență, prefectul Claudiu-Augustin Ilișanu a aprobat Planul de măsuri pentru diminuarea efectelor negative ale fenomenului de caniculă și secetă pe teritoriul județului Bacău.

Prefectul a subliniat că au fost transmise atenționări privind gestionarea acestor situații către toate unitățile administrativ-teritoriale din județul Bacău și a solicitat primarilor să pună în aplicare planurile de măsuri la nivel local.

Mai multe informații pe https://fiipregatit.ro

 

 

Biroul de presă al Instituției Prefectului – Județul Bacău