Prin adoptarea masurilor stabilite de HG 856/2020, cu modificarile si completarile ulterioare aduse de H.G. 967 din 12.11.2020, a scazut numarul cazurilor de imbolnaviri in unitatile administrative teritoriale din judetul Bacau

În Ședința Extraordinară a C.J.S.U. Bacău din 16 noiembrie 2020, desfășurată în sistem audio-conferință, a fost reevaluată situația privind incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în localitățile prevăzute în anexa Hotărârii C.J.S.U. Bacău nr. 54 din 02.11.2020, în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în H.G. 967 din 12.11.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în UAT-urile/ localitățile unde rata incidenței cumulată a cazurilor a atins 1,5/1000 locuitori, respectiv 3/1000 locuitori.

În urma reevaluării situației localităților prevăzute în anexă la Hotărârea C.J.S.U. Bacău nr. 54 din 02.11.2020, s-au constatat scăderi ale ratei de incidenţă cumulată în unele unităţi administrative teritoriale.

In acest sens:
– a scăzut rata incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăviri sub 1,5/1000 de locuitori în unele unități administrativ-teritoriale – Racaciuni, Sanduleni, Caiuti, Filipeni, Orbeni – în care rata incidenței cumulate era cuprinsă între 1,5 și 3/1000 de locuitori, precum si in Luizi Calugara si Vultureni – in care rata incidentei cumulate era mai mare de 3/1000 de locuitori și pentru care s-au aplicat măsurile stabilite în H.G. 856 din 14.10.2020, modificată și completată ulterior.

– se mențin măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 967 din 12.11.2020, care completeaza H.G. nr.856/ 14.10.2020, pentru localitățile: Moinesti, Comanesti, Casin, respectiv Bogdanesti, întrucât se constată incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 la 1000 de locuitori pe ultimele 14 zile (02.11.2020-16.11.2020) mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, respectiv mai mare de 3/1000 de locuitori.

Totodată, s-a constatat incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 la 1000 de locuitori pe ultimele 14 zile (02.11.2020-16.11.2020) mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori pentru unitățile administrativ-teritoriale: Colonești; Filipești; Oituz; Livezi; Buciumi; Podu Turcului, respectiv mai mare de 3/1000 de locuitori pentru Margineni si Traian.

Acestor unități administrativ-teritoriale li se aplică, în mod corespunzător, măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 967 din 12.11.2020, potrivit Hotărârii nr. 60 a C.J.S.U. Bacău.

Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău pot fi vizualizate în întregime, cu anexa aferentă, accesând link-ul: https://bc.prefectura.mai.gov.ro/informare-publica-covid-19/.