Prefectul Liviu Alexandru Miroșeanu a felicitat jandarmii din județul Bacău, la ceas de bilanț, pentru întreaga activitate și ceea ce reprezintă ei pentru bacăuani

Astăzi, 15 ianuarie 2020, prefectul Liviu Alexandru Miroșeanu și subprefectul Maricica Luminița Coșa au participat la ședința de bilanț a activității pe anul 2019, organizată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Ştefan cel Mare” și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” la Centrul de Afaceri și Expozițional din Bacău.

În cadrul ședinței, subprefectul Maricica Luminița Coșa a mulțumit membrilor celor două instituţii pentru toate situațiile în care au acționat prompt, în misiuni specifice sau alături de Comitetul județean pentru situații de urgență, pentru asigurarea ordinii publice, pentru salvarea cetățenilor aflați în nevoie.

În alocuțiunea sa, prefectul județului Bacău, Liviu Alexandru Miroșeanu, a adresat felicitări acestora pentru întreaga activitate și ceea ce reprezintă ei pentru bacăuani, apreciind că sunt un mare plus pentru cetățeni și membri de bază ai echipei administrative județene:

„Suntem la un moment aniversar, în luna ianuarie, care își trage numele de la cel al zeului roman Ianus, care avea 2 feţe una îndreptată către trecut şi una care privește spre viitor.

Privind în trecut, putem afirma ca Jandarmeria Română este unul dintre pilonii ordinii publice din județul Bacău:

  1. Blazonul pe care îl purtați cu moto-ul „Lege şi ordine” (Lex et Ordo) a fost onorat, la nivelul județului Bacău, cu profesionalism, dar, în acelaşi timp, şi cu mare atenţie faţă de cetăţeni care au ajuns să aibă încredere în valorile după care s-a călăuzit, de-a lungul timpului, această armă;
  2. Mai mult, în mentalitatea cetăţenilor, nu se vorbeşte despre Inspectoratul de Jandarmi Judeţean şi despre Gruparea de Jandarmi Mobilă, ci simplu de „Jandarmerie”, ceea ce înseamnă că aceste structuri se coordonează foarte bine astfel încât, în mentalitatea cetăţeanului, compun o unitate indestructibilă;
  3. Pentru toate aceste realizări, meritaţi aprecierea, felicitările şi recunoştinţa noastră;

Privind în viitor, îmi exprim convingerea că tot ceea ce înseamnă „Jandarmeria” astăzi este un mare plus pentru cetăţenii judeţului nostru şi este preambulul pentru ceea ce înseamnă: ordine, siguranţă, apropiere faţă de cetăţean – valori cu care ne-am obişnuit şi pe care noi le considerăm fundamentale pentru climatul de linişte din cadrul judeţului Bacău.

În final, vreau să remarc şi faptul că, pentru Instituţia Prefectului, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean şi Gruparea de Jandarmi Mobilă, nu reprezintă doar structuri cu care colaborăm foarte bine, ci membri de bază ai echipei pe care o formăm la nivelul judeţului Bacău.

Pentru toate acestea, pentru tot ceea ce aţi făcut şi reprezentaţi pentru cetăţenii judeţului Bacău, daţi-mi voie să vă mai felicit încă o dată şi să vă doresc mult succes!”