Astăzi, miercuri, 11 noiembrie 2020, Prefectul Județului Bacău a avut o întrevedere la Ministerul Sănătății cu Secretarul de Stat Andrei Baciu.
Discuțiile purtate au vizat solicitările anagajaților din sistemul sanitar bacăuan.
„Am avut o întâlnire cu Secretarul de Stat Andrei Baciu privind toate solicitările prezentate într-un memoriu de reprezentanții organizației sindicale SANITAS din județul Bacău. Am avut în vedere să expun problemele cu care salariații din domeniul sanitar se confruntă și în județul Bacău și să identificăm soluții rapide. Pe lângă aspectele privind drepturile salariale și acordarea sporurilor, am avut un dialog și cu privire la angajarea de personal în domeniu pentru a putea face față gestionării situației create de pandemia Covid-19, sectorul de activitate al sănătății fiind unul din cele mai solicitate în această perioadă, poate chiar cel mai solicitat.”, a precizat prefectul Sorin Ailenei.