Prefectul județului Bacău, doamna Maricica Luminița Coșa, a participat sâmbată, 8 septembrie, de la ora 14.00, la inaugurarea unei noi Grădinițe în comuna Secuieni
Noua unitate de învățământ se ridică la standarde europene.
Începând cu ziua de luni, 10 septembrie, 70 de preșcolari intră în noile clase.
Primăria a pus la dispoziție terenul și a asigurat utilitățile, amenajarea curții și împrejmuirea, iar banii necesari ridicării construcției au venit de la Banca Mondială.
Prefectul județului a declarat cu acest prilej: ”Nu pot să nu remarc atunci când un primar al unei comune reușește să facă lucruri bune pentru comunitatea pe care o păstorește. Un bun gospodar sfințește locul. Felicitări pentru implicare, pentru realizare și pentru că astfel deveniți un bun exemplu”.