Instituţia Prefectului-judeţul Bacău, prin compartimentul Afaceri Europene, a organizat, în săptămâna 7-13 mai 2018, o serie de evenimente menite să marcheze importanţa Zilei Europei, dar și a Anului European al Patrimoniului Cultural – 2018 și a Centenarului Marii Uniri – 2018, în cadrul celei de a V-a ediții a campaniei ,,E.U. sunt cetăţean european”.
În cadrul campaniei au fost antrenaţi aproximativ 300 de elevi de clasele I-VIII și liceeni bacăuani, din 32 de unități de învățământ din întreg județul Bacău, într-un concurs de fotografii – ,,Fotograf în U.E.” (elevii care au avut şansa de a vizita ţări europene și au fotografii reprezentative, care să sublinieze idei precum multiculturalism, identitate europeană, dezvoltare durabilă etc.), un concurs de creații literar- artistice (poezie sau proză, la alegere) pe tema Anului European al Patrimoniului Cultural sau a Marii Uniri și un concurs de desen ,, Portrete europene” (reprezentarea sub forma unui portret alb-negru sau color a unei personalităţi remarcabile pe plan naţional şi/sau european).
Concursurile au avut scopul de a promova valorile naționale, atât moștenirea trecutului, cât și bogăția prezentului – copiii și îndrumătorii acestora.
Joi, 7 iunie 2018, de la ora 11.00, la sala mare a Palatului Administrativ, s-a desfășurat festivitatea de premiere a elevilor care au participat la concursuri.
Prefectul județului Bacău, Maricica Luminița Coșa, a felicitat toate persoanele implicate și a înmânat premiile elevilor câștigători, profesorilor coordonatori și participanților, transmițând tuturor că „este o bucurie să descoperi copii talentați, inventivi și foarte sensibili, într-o lume în care totul se întâmplă foarte repede și totul este tehnică, fiind dificil să poată fi desemnați câștigătorii, întrucât lucrările au fost pline de originalitate, au dat dovadă de sensibilitate și au presupus implicarea dascălilor și elevilor, deopotrivă”.
Au fost acordate 10 premii, 9 premii pe secțiuni și un premiu special al juriului, pentru modul de interpretare simbolică și originalitate.
Câștigătorii au fost: la secțiunea creații literar artistice, GRIGORE MARIA XENIA de la Școala Gimnazială Bogdănești, LAZĂR MARIA de la Colegiul Național Pedagogic ,,Ștefan cel Mare”, MAROLICARU LUCICA de la Școala Gimnazilă ,,Ioniță Sandu Sturdza” Săucești; la secțiunea desen –portrete europene: SPIRIDON GABRIEL de la Colegiul Tehnic ,,Petru Poni” Onești, BĂLAN CRISTIANA-MĂLINA de la Școala Gimnazială ,,George Călinescu” Onești, AGACHE ANDREI de la Școala Gimnazială Buciumi; la secțiunea fotograf în u.e.: CHIRA ANTONIA ELENA de la Școala Gimnazială Măgirești, COSTEA ALEXANDRU NICOLAE de la Școala Gimnazială Nr.10 Bacău și RONCEA NICOLETA de la Colegiul Național ,,Grigore Moisil” Onești.
Premiul special al juriului pentru originalitate și simbolistică a fost acordat elevei STOICA ANDREEA de la Școala Gimnazială Nr.27 „George Bacovia” Bacău.