Pentru implementarea Programului pentru școli al României în județul Bacău, a fost adoptată de către Consiliul Județean o hotărâre prin care s-a stabilit lista produselor ce vor fi distribuite pe perioada cursurilor anului școlar 2018-2019

În ședința Comisiei județene care monitorizează implementarea Programului pentru școli pe tema asigurării alimentelor în unitățile de învățământ, constituită prin Ordinul Prefectului nr. 333/2017, au fost prezentate acțiunile desfășurate  în luna august a acestui an.

Astfel, Consiliul Județean Bacău s-a întrunit în ședință extraordinară și a adoptat Hotărârea nr. 159/06.08.2018 privind stabilirea listei produselor ce vor fi distribuite în cadrul Programului pentru școli al României, în județul Bacău, pe perioada cursurilor anului școlar 2018-2019, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 640/2017. Lista cuprinde mere, lapte de consum fără adaos de lapte praf, produse lactate fermentate fără adaos de lapte praf, corn sau baton din făină integrală fără adaos de zahăr sau îndulcitori și alți aditivi alimentari, covrigi simpli sau biscuiți uscați din făină integrală fără adaos de zahăr, îndulcitori și alți aditivi alimentari.